300 de portrete Brâncuși, trimise din toată lumea, la un concurs organizat la Târgu Jiu

0
570

Concursul international de arte vizuale, „Brâncuși văzut în 145 de portrete”, a adunat sute de lucrări, din întreaga lume. Peste 300 de persoane din România și țări precum Polonia, Ucraina, Republica Moldova, au trimis portrete ale părintelui sculpturii moderne, intrând în competiția desfășurată timp de aproape o lună. Concursul, organizat de Muzeul Național Constantin Brâncuși și Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, a avut loc online și s-a adresat tinerilor din licee și facultăți de profil.

„Concursul în sistem on-line, lansat în data de 19 februarie, cu ocazia manifestărilor prilejuite de împlinirea a 145 de ani de la nașterea marelui sculptor, a stârnit un larg interes din partea elevilor și studenților din școli vocaționale din țară, dar și din străinătate, ceea ce constituie o mare bucurie pentru noi. Sunt numeroase portrete de o sensibilitate și finețe aparte, realizate atât în tehnici digitale, cât și clasice. Lucrările premiate vor face subiectul unui album și totodată,  vor fi vernisate, la sediul Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, în cadrul unui eveniment ce va avea loc atunci când situația epidemiologică va permite organizarea de activități cultural-artistice cu public”, a declarat Denisa Șuță, managerul Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Câștigătorul concursului va fi stabilit marți, 16 februarie, în cadrul unui eveniment online. Din juriu fac parte specialiști în domeniu.

Lucrările pot fi vizionate pe pagina oficială a concursului:

https://m.facebook.com/Concurs-international-de-arte-vizuale-Brancusi-vazut-in-145-de-portrete-103011455172123/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here