Copil căzut 7 metri în gol, de pe o cabană din Rânca

0
591

Un micuț de doar cinci ani a căzut de pe acoperișul unei cabane, direct în drum, în Rânca. Copilul a ajuns în vârful pensiunii, urcând pe zăpada foarte înaltă, adunată lângă cabană. Un achipaj Salvamont i-a acordat primul ajutor și l-a transportat spre ambulanța ce l-a dus la Spitalul Județean din Târgu Jiu, pentru investigații amănunțite, existând posibilitatea ca micuțul să fi suferit leziuni interne, în urma impactului cu solul. „Copilul s-a urcat pe zăpadă, care era foarte mare și a ajuns pe acoperișul unei cabane. A căzut pe asfalt, de la aproximativ 7 metri. Noi l-am imobilizat, ne-am intersectat cu ambulanța pe drum și l-am predat, ca să-l transporte la Spitalul Județean din Târgu Jiu”, a declarat șeful Serviciului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here