Foști șefi de instituții ale statului, demnitari, primari și, în același timp, lideri politici, ocupă în continuare posturi bine plătite, la stat, deși au ieșit la pensie.
Pensionarii privilegiați, care își completează veniturile cu salarii, din postul pe care le ocupă în instituții ale statului, sunt o categorie pe care decidenții au protejat-o constant. De ce? Pensionarii angajați la stat sunt, în majoritatea cazurilor, „baronași” politici, foști șefi, care culeg polițe, după ieșirea din câmpul muncii.
Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, a fost angajat, după pensionare, într-un post de șef la societatea de apă și canal, Aparegio. Angajarea lui Călinoiu a fost aprobată de colegul de partid, Traian Pătrășcoiu, șef al societății.
Fost primar vreme de patru mandate în Târgu Jiu, apoi senator, Florin Cârciumaru a ieșit la pensie la finalul lui 2021, iar recent a fost angajat în universitatea de stat Constantin Brâncuși, ca administrator. Pentru postul respectiv, a fost organizat și un concurs, la care fostul lider PSD a candidat de unul singur.
Fost primar în Drăguțești, administrator la Protecția Copilului
Ieșit la pensie, dar încă angajat la stat, este și fostul primar din Drăguțești, comuna aflată lângă Târgu Jiu. La 67 de ani, Gheorghe Butan se bucură de confortul unui post „călduț”, de administrator, în cadrul Direcției pentru Protecția Copilului.
Fostul edil a rămas activ politic și a râvnit mult timp după scaunele din primărie, încercând să obțină, prin strategii interne, postul de viceprimar al localității, dar s-au opus chiar șefii de partid, de la județ, așa că și-a găsit alinare într-o altă instituție de stat, unde cumulează liniștit pensia cu salariul, că legea e prietenoasă cu astfel de cazuri.
Practica angajărilor la stat, după pensionare, este una veche. În urmă cu câțiva ani, soțul șefei Parchetului Județean, Lucian Teodorescu, a fost angajat la Consiliul Județean, după ce s-a pensionat din Jandarmerie. Pe lângă pensia de fost cadru MAI, Lucian Teodorescu a început să se bucure și de salariul de consilier juridic la ADIS, apoi la Compania Naționață de Investiții (CNI).
„Bartales”, pensionar și director, după ce a „ciripit” la Securitate
Un pensionar de lux este și directorul societății de apă și canal, Aparegio. Traian Pătrășcoiu, fost consilier PSD, a ajuns la conducerea societății de apă și canal, fiind împins politic.
Acesta era pensionar, la momentul numirii în funcție și primea o pensie de 2.500 de lei. Deși nu avea experiență în domeniu, care să-l fi recomandat pentru postul ce trebuia scos la concurs, liderii PSD l-au propulsar director al Aparegio, unde, în câțiva ani, a făcut sute de angajări, iar presa locală a scris că acestea au fost făcute pe criterii clientelare. Traian Pătrășcoiu a fost deconspirat ca turnător la fosta Securitate, unde avea numele conspirativ de Bartales, însă asta nu a împiedicat partidul să-l promoveze. În urmă cu trei ani, presafarastapani.ro scria aici, cum Pătrășcoiu și-a mărit salariul cu 120%.
Dacă legea le permite, cinste lor. Lucrează legal, atâta timp cât lucrează la stat.
Păcat și rușine.Rusine începând cu PSD,ciuma roșie care este principalul oponent al Legii care interzice cumulul pensiei cu salariul la STAT și terminând cu primarii care practica tactica din articol.Un astfel de primar este și la B.IU ,Bobaru care în prezent are 4-5 pensionari .Cel mai revoltător este al unei familii:soția la primărie cu un venit de peste 15000 lei iar soția la UMSADU cu aprx.8000 și firma personala?Asa ia învățat Bobaru sa trăiască numai ei,restul…