Salariul directorului pensionar, mărit cu 120%, după ce a angajat zeci de „pile”

0
2210

Membrii PSD ai Consiliului de Administrație de la distribuitorul de apă și canal din Târgu Jiu și-au recompensat colegul de partid, pus director, mărindu-i leafa cu peste 10.000 de lei. Pensionarul, fost turnător la securitate, a fost asigurat și împotriva răspunderii, în cazul în care face „prostii”, cu o poliță de 50.000 de euro.

Directorul societății de apă și canal de la Târgu Jiu, Traian Pătrășcoiu, a fost recompensat de susținătorii politici, după ce a angajat peste 100 de persoane, deși la intrarea în societate stă lipit un afiș, ce anunță, de mai bine de un an, că nu se fac angajări. Consiliul de Administrație al SC Aparegio Gorj SA i-a mărit salariul cu aproximativ 10.500 de lei, după un an în care societate pe care o conduce a fost în mijlocul a numeroase scandaluri, în urma unor grave probleme la sistemul de canalizare, lăsate cu inundații. Conform ultimei declarații de avere depuse, Pătrășcoiu primea o indemnizație de 8.500 de lei. Prin hotărârea CA, aprobată în urmă cu o săptămână, în data de 25 septembrie, salariul acestuia a fost majorat cu 120%, ajungând la 19.000 de lei. În plus, membrii puși politic ai Consiliul de Administrație l-au scăpat și de răspundere, în cazul în care face erori în actul de management, aprobând o poliță de asigurare, de 50.000 de euro, plătită de societate. Traian Pătrășcoiu a fost consilier municipal la Târgu Jiu și a fost pus director la societatea de apă, de liderii PSD, care i-au uns și nevasta în funcția de director, la Colegiul Gheorghe Magheru.

Directorul și-a votat singur mărirea nesimțită de salariu

Membrii CA, care au aprobat majorarea cu peste 120% a indemnizației directorului de la Aparegio, sunt toți colegi de alianță cu Traian Pătrășcoiu, membru PSD. Președintele consiliului, Radu Angheloiu, este el însuși unul dintre politicienii puși în funcții, prin strategii politice. Pentru posturile bine plătite din banii statului, Angheloiu a făcut și traseism politic, în ultimii ani, alergând de la PNL, la ALDE și PSD. Ceilalți șase membri ai CA sunt și ei de la PSD și ALDE. Hotărârea cu beneficiile directorului Traian Pătrășcoiu a fost votată și de el însuși. „Consiliul de Administrație este format din 7 membri. Această hotărâre a fost adoptată în ședința din 25.09.2018 cu unaniminate de cei 7 membri prezenți”, se arată în actul respectiv.

Directorul a votat pentru mărirea propriului salariu, cerută în aceeași zi

Hotărârea de majorare a salariului și de aprobare a poliței de asigurare în favoarea directorului are la bază o notificare, făcută de Pătrășcoiu în aceeași zi. Fostul consilier promovat director era pensionar, la momentul numirii în funcție și primea o pensie de 2.500 de lei și nu avea o experiență în domeniu, care să-l fi recomandat pentru postul ce trebuia scos la concurs. Nici faptul că a fost turnător la fosta Securitate nu i-a împiedicat pe PSD-iști să aleagă un alt candidat. Traian Pătrășcoiu a fost deconspirat ca fiind colaborator al securității, cu numele conspirativ Bartales.

În ultimii doi ani, a angajat peste 100 de persoane, numeroase rude și protejați ai unor lideri politici. Asta deși, la intrarea în societate, stă afișat de aproape doi ani, anunțul că nu se fac angajări.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here