Conducerea Spitalului Județean Tg Jiu a transformat un post de asistent principal, într-unul de debutant, la serviciul responsabil cu prevenirea infecțiilor, despre care corpul de control al ministrului Sănătății a scris că au fost ascunse, nefiind raportate în totalitate. Deși măsura urgentă ar fi fost angajarea unui specialist cu experiență, Gigel Capotă, fostul manager, a „retrogradat” postul. Surse din spital spun că se pregătește un concurs, iar profilul candidatului coincide cu al protejatului liderului din cadrul Sanitas.
Un post de asistent principal, la una din structurile vitale din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost transformat, la solicitarea conducerii unității medicale, în post de asistent debutant. Postul transformat în minge de ping-pong este în cadrul Serviciului de Prevenire a Infecțiilor asociate Asistenței Medicale (SPIAM), de care depinde acreditarea spitalului. Modificarea a fost aprobată în ultima ședință a Consiliului Județean Gorj, din 28 octombrie.
„Transformarea postului vacant de asistent medical principal din cadrul Serviciului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale – poziția nr. 1250 din statul de funcții într-un post de nivel inferior, respectiv în post de asistent medical debutant”, este textul sec al proiectului de hotărâre, ce a fost aprobat de aleși, cărora li se bagă sub nas, lunar, solicitări de modificare a statului de funcții, după cum are chef conducerea. Motivele invocate aproape de fiecare dată, pentru a li se aproba transformarea de posturi, în unele inferioare, este că nu există cereri, din partea persoanelor cu experiență. Surse din cadrul unității au confirmat pentru Presa fără stăpâni, că postul a fost transformat pentru secretarul Sanitas, alintat „copilul de mingi” al liderului Valentin Popa, care și-a luat licența în urmă cu două luni. Proaspăt absolvent, angajatul de la sindicat nu poate ocupa o poziție pentru asistenți principali, neavând experiență, ci doar pentru debutanți. Viitorul candidat nu este un tânăr oarecare, ce ar veni să se angajeze la spital, ci este fiul asistentei-șefe a Serviciului de Sterilizare și lucrează de ani buni sub aripa protectoare a șefului de la sindicat, asupra căruia planează suspiciunea de conflict de interese. Corpul de control al ministrului Sănătății a și sesizat Agenția Națională de Integritate (ANI), după ce a descoperit cu Valentin Popa și-a înfipt tentaculele, ca o caracatiță, în patru posturi, pe care le ocupa simultan. Liderul cu pseudo activitate sindicală este, pe lângă ocupat al funcției din Sanitas, și consilier județean din partea PSD, președinte al Consiliul de Administrație al spitalului și lucrează și la Laboratorul de analize.
Corpul de control al ministrului: au fost ascunse infecții
Serviciul în care conducerea spitalului se joacă de-a asistenții este unul deosebit de important, atât pentru siguranța și calitatea actului medical, în raport cu pacienții, cât și pentru următoarea solicitare de acreditare a Spitalului Județean de Urgență Tg Jiu. Actuala acreditare a unității a fost pusă sub semnul întrebării chiar de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la începutul anului 2019, când, în urma unei vizite nocturne în spitalul din Gorj, a declarat că a fost uimită de numeroasele nereguli constatate, la o simplă privire.
Fostul ministru a afirmat public, la câteva zile distanță, că ia în calcul o solicitare de retragere a acreditării spitalului din Tg Jiu. Corpul de control de la ministerul de resort, prezent în aceeași perioadă în spital, a constatat că au fost ascunse infecții, nefiind raportate în totalitate, ceea ce reprezintă un pericol pentru pacienții unității medicale.
Conducerea Spitalului Județean a fost în centrul a numeroase suspiciuni de „aranjare” a unor posturi, scoase la concurs, la care s-a știut dinainte câștigătorii. Recent, s-a încercat crearea unui post de registrator, care nu se justifica, la compartimentul de Anatomie Patologică, unde sunt angajate nevestele unor persoane cu influență și unde sporul este de 100%. Aici este încadrată consoarta actualului manager interimar, Dumitru Vienescu, care a făcut rocada cu fostul șef, demis, Gigel Capotă, trecut pe funcția de director financiar. Tot aici este angajată și nevasta fostului director Gheorghe Neață și partenera de viață a primarului Vili Pasăre.