Prețul gazelor a explodat, în Europa. Creștere de 30%

0
332

Prețul gazelor naturale a crescut, marți, cu peste 30%, pe piața europeană, în contextul livrărilor limitate din Rusia. Acest lucru a alimentat îngrijorările cu privire la o posibilă criză energetică, într-o perioadă cu temperaturi scăzute, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit traderilor, conducta Yamal, una din principalele conducte pentru livrarea de gaze naturale din Siberia în Europa, continua să funcţioneze marţi în sistem reverse, pentru a 15-a zi la rând, ceea ce înseamnă că în loc să trimită gaze naturale ruseşti spre Europa, livra gaze din Germania spre Polonia. În paralel, livrările de gaze ruseşti din Ucraina spre Slovacia erau şi ele la un nivel redus, conform sursei citate.

Bursa de la Amsterdam a înregistrat, azi, cotații în creștere, la gaze cu livrare în luna următoare, cu 27,50 euro, ajungând la valoarea de 99,50 euro pentru un Megawatt-oră. Și la contractele pentru ziua următoare, cotațiile au crescut cu 30,50 euro, ajungând la 97 de euro pentru un Megawatt-oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here