Primăria Târgu Jiu vrea să impute banii pentru Pandurii, foștilor aleși

0
832

Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu iau în calcul să dea în judecată foștii edili și consilieri locali, care au aprobat actele în favoarea Clubului Pandurii, cu care clubul a câștigat în instanță 2,7 milioane de lei. „Asta ar presupune ca noi, ca autoritate publică, pentru a nu prejudicia bugetul local, să ne îndreptăm împotriva persoanelor vinovate. E prematur să spun acum care sunt persoanele vinovate, pentru ce s-a întâmplat acum 10 ani, acum 7 ani. Vom încerca să găsim vinovații și mai mult decât atât, dacă vom fi puși în situația de a transfera această sumă în conturile Clubului Pandurii, sumele respective trebuie imputate persoanelor care se fac vinovate. Situația nu este tocmai plăcută, pentru că această hotărâre judecătorească poate atrage și aspecte de natură civilă, pentru recuperarea sumelor, dar și de natură penală”, a afirmat primarul Romanescu.

Consiliul Local Târgu Jiu a fost obligat de Instanța supremă, printr-o hotărâre pronunțară joi, să achite Clubului Pandurii, alături de alte patru entități, publice și private, 3,3 milioane euro, considerate cotizații restante, în calitate de acționari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here