Primarul Marcel Romanescu, despre un document important: A EXPIRAT acum 10 ani!

0
1487

Un Plan de Urbanism General în care amenajarea teritorială a municipiului să bată cu realitatea, lipseşte la Târgu Jiu.  Primarul Marcel Romanescu a făcut cunoscut că, nu numai că oraşul nu are un PUG, dar că cel anterior a expirat în urmă cu 10 ani. În acest sens,, edilul a avut o întâlnire, săptămâna trecută, cu cel care va realiza întreaga documentaţie a unui Plan nou, atenţionând însă că este posibil ca avizarea de la Ministerul Dezvoltării s[ fie primită la … sfântu’ Aşteaptă!

„Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu cel care realizază PUG şi  mi-a pus la dispoziţie toată documentaţia. Ea va fi finalizată până la sfârşitul acestei luni. Dar, trebuie spus că  Ministerul Dezvoltării  este instituţia careva da decizia. Dar, de data aceasta am văzut schiţele puse pe hartă, urmând perioada de avizare. Scopul meu este realizarea acestui  proiect până la sfârşitul acestei luni. Documentaţia va fi înaintată apoi către Bucureşti. Din păcate, poţi aştepta avizarea Ministerului Dezvoltării cinci, şase sau şapte ani. Sper că vom găsi înţelegere, ca măcar în 2019 să avem un PUG  actualizat”, a spus primarul Marcel Romanescu, la Radio Accent.

Planul Urbanistic General (PUG-ul) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şide dezvoltare a localităăilor ce compun unitatea teritorial-administrativa de bază.
Planurile Urbanistice Generale cuprind analiză, reglementări şi regulament local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază (suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan). În acelasi timp, PUG-ul stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scara mai mică, PUZ-urile si apoi PUD-urile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here