Procuroarea Maria Pițurcă, cea care a stârnit un val de revoltă, după ce a fost surprinsă în timp ce târa pe jos o fetiță de 8 ani, pentru a o lua din casa familiei în care a crescut și a o încredința familiei stabilite în SUA, ce o „câștigase” în instanță, a fost propusă pentru suspendare din funcție. Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară a procuroarei care a agresat-o pe Sorina, micuța care refuza să plece de la familia ce o creștea. Maria Pițurcă este acuzată de abuz. În același timp, a fost înaintată și propunerea de suspendare din funcție a procuroarei din Craiova, pe perioada anchetei, confort stiripesurse.ro.
Inspecţia Judiciară – Direcţia de inspecţie pentru procurori a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Maria Antoaneta Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul abaterilor disciplinare prev. de art.99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi, repectiv „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.
Procuroarea Pițurcă a fost acuzată că și-a depășit atribuțiile, ea folosindu-se de un mandat de percheziție, ce-i dădea dreptul să ridice probe, adică obiecte și înscrisuri, într-un dosar deschis pe numele femeii care o creștea de 7 ani pe Sorina, Mariana Săcărin. Numai că dosarul pe care procuroarea îl instrumenta a fost doar un pretext, ca aceasta să intre în casa familiei din Baia de Aramă, pentru a o lua pe fetiță, care nu putea fi luată cu forța, dacă familia adoptivă încerca punerea în executare a hotărârii judecătorești prin care minora le-a fost încredințată. După ce au încercat să o ia pe copilă folosindu-se de angajații Direcției pentru Protecția Copilului Mehedinți, soții Săcărin au evitat să apeleze la un executor judecătoresc, SINGURUL în măsură să pună în aplicare o sentință civilă, deoarece refuzul fetiței ar fi însemnat amânarea preluării ei, de către familia adoptatoare și începerea unui nou proces, de compatibilitate, care ar fi putut avea un rezultat negativ pentru ei.
Tot azi, procesul în care se judecă interzicerea scoaterii din țară a Sorinei a fost strămutat de la Judecătoria Turnu Severin, la Tribunalul Olt. Magistrații Curții de Apel Craiova au admis cererea soților Săcărin, care au motivat că se tem să nu fie „linșați” de oamenii care protestează și care au fost pașnici. Dosarul a fost mutat, săptămâna trecută, de la Tribunalul Mehedinți, care și-a declinat competența, la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Procesul a fost deschis în urma unei solicitări a procurorului general, Bogdan Licu, cel care a solicitat instanței să dispună interzicerea scoaterii din țară a Sorinei, până la definitivarea anchetelor în cazul adopției copilei.