Proxenetul care aduna banii cu fărașul, din nou după gratii. „Briliantul” avea locuințe în Ungaria și conturi în Elveția

0
1014

Proxenetul din Drăguțești, filmat când se lăuda că adună bani cu fărașul, a ajuns din nou în spatele gratiilor. Alexandru Ghirculescu, zis „Briliantul” a ajuns subiect de presă, în urmă cu un an, când a fost arestat pentru trafic de minori, proxenetism și spălare de bani. Polițiștii l-au „ridicat” atunci de pe aeroport, când voia să plece în Dubai. Alături de el a fost reținut și tatăl lui, care a fost acuzat că a fost complice la faptele fiului, pe care îl ajuta să transporte tinerele pe care le ademenea, în străinătate, pentru prostituție. Procurorii DIICOT au descoperit că, din activitatea de proxenet, „Briliantul” își achiziționase locuințe în Ungaria și avea bani plasați în cutii de valori, în Elveția. Anchetatorii i-au „contabilizat” 500.000 de euro. Într-un filmuleț postat pe internet, gorjeanul adună cu mătura și fărașul teancuri de bani, împrăștiate prin casă.

 

Vineri, magistrații de la Curtea de Apel Craiova au decis că Alexandru Chirculescu, care era pus sub control judiciar, trebuie să fie arestat preventiv, pentru 30 de zile. Decizia magistraților doljeni confirmă soluția Tribunalului Gorj, pronunâată pe 15 octombrie, pe care inculpatul a contestat-o, sperând să rămână în libertate. „Înlocuieşte măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 12 din 19.01.2021 pronunţată de completul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 78/95/2021 faţă de inculpatul CHIRCULESCU ALEXANDRU-DANIEL, cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în încheierea instanței de la Târgu Jiu, menținută de magistrații din Bănie.

Tatăl complice transporta victimele fiului proxenet

Alexandru Chirculescu și tatăl lui au fost „ridicați” de anchetatori în data de 19 noiembrie 2020, sub acuzația de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, complicitate la săvârșirea infracțiunii de proxenetism și spălare a banilor. „În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2015, unul dintre inculpați a recrutat mai multe tinere minore și majore, cu promisiunea unui viitor comun (metoda „lover boy”) şi a unor locuri de muncă bine plătite în străinătate și le-a transferat în Germania, Austria și Elveția, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul posta anunțuri matrimoniale cu pozele persoanelor vătămate, pe diferite site-uri, în scopul atragerii de clienți și închiria diverse imobile în care acestea practicau prostituția.

Comunicarea cu clienții se efectua exclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, inculpatul fiind cel care identifica clienții și stabilea tariful, utilizând pentru fiecare tânără care se prostitua un singur terminal mobil, având în acest mod controlul absolut asupra acestora. În activitatea infracțională, inculpatul era ajutat de către tatăl său care transporta tinerele în vederea practicării prostituției și prelua sumele de bani rezultate în urma acestei activități. O parte din banii astfel obținuți au fost folosiți de către inculpați pentru achiziționarea unor bunuri imobile pe teritoriul Ungariei, a unui autoturism de lux și a unor vacanțe de lux, iar restul au fost plasați în cutii de valori în diverse bănci de pe teritoriul Elveției”, arătau anchetatorii, printr-un comunicat de presă, emis la data reținerii celor doi, tată și fiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here