23 de persoane, suspecte de trafic cu droguri, au fost ridicați, ieri, de polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj. 12 percheziții domiciliare au fost efectuate în județele Gorj, Dolj și Argeș, sub coordonarea unui procuror DIICOT. Anchetatorii fac cercetări cu privire la constituirea unui grup infracțional, care efectua operațiuni cu produse psihoactive. Cei 23 de suspecți au fost audiați la sediul DIICOT Gorj și SCCO Gorj. Șapte dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. „În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe pungi ce conțineau materie vegetală cu miros specific, 5 cântare folosite la porționarea masei vegetale, 2 stick-uri de memorie, o râșniță de mărunțit şi 23 de terminale mobile. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalităţii organizate din Dolj, Mehedinți și Argeș”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județea de Poliție Gorj. Tinerii reținuți vor fi duși, azi, la Tribunalul Gorj, cu propunere de arestare preventivă.