REVOLTĂTOR! Planeta Gorj: un consilier județean semianalfabet, în comisia de concurs, pentru evaluarea șefului Secției de Oncologie a Spitalului Tg Jiu

0
4046

Este cât se poate de clar că județul Gorj este tărâmul absurdului extrem, dacă s-a ajuns în situația în care consilierul județean PSD, Nelu Pavel, un semianalfabet care abia a reușit să promoveze examenul de bacalaureat, la 42 de ani, din a treia încercare, a fost desemnat să facă parte din comisia de concurs, ce-l va evalua pe viitorul șef al secției Oncologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg Jiu.

În contextul în care, în urmă cu doi ani și jumătate, atunci când și-a preluat mandatul de consilier județean, liderul romilor din Tg Jiu a devenit celebru, după ce toate televiziunile au prezentat imaginile în care acesta cu greu a reușit să citească jurământul, este posibil ca, dacă va pronunța ”oncologie”, să-l izbească, instantaneu, vocalele în frunte.

De râsul României

24 din cei 31 de consilieri județeni au decis, pe 28 octombrie a.c., cine să reprezinte Consiliul Județean Gorj în comisiile de concurs/examinare și comisiile de soluționare a contestațiilor la concursurile/examenele de ocupare a unor funcții de conducere vacante, de şef de secţie și șef de laborator, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu.

Astfel, s-a ajuns în situația, de-a dreptul paradoxală, ca din comisia de concurs pentru proba scrisă, clinică sau practică a concursului organizat, în vederea ocupării funcției de șef de secție la Oncologie Medicală din cadrul SJU Târgu-Jiu, să facă parte Nelu Pavel, lider al romilor, consilier județean PSD.

 

Din respectiva comisie, ce-l va evalua pe viitorul medic șef de la Oncologie, mai fac parte dr. Maddy Huzu, director medical în cadrul SJU – președinte comisie; dr. Dan Egher, medic primar, specialitatea oncologie medicală, în cadrul SJU Dr. Tr. Severin; dr. Sinzianu Maria, medic specialist, specialitatea oncologie medicală, în cadrul SJU Târgu Jiu; dr. Fometescu Iulia Andreea, medic primar, specialitatea oncologie medicală, desemnată de Colegiul Medicilor Gorj, iar secretar al comisiei, dr. Orvas Iuliana Roxana, medic specialist, specialitatea oncologie medicală, SJU Târgu Jiu.

”Eminentul” Pavel

Totuși, există o legătură între consilierul Pavel și medicii din comisia de concurs: acesta a studiat de-a rupt, până a terminat liceul, vreo 6-7 ani, deci e ca și cum ar fi făcut medicina.

Consilier judeţean pe listele PSD şi lider al Partidei Rromilor Gorj, Pavel a fost respins, de trei ori, în urmă cu câţiva ani, atunci când a susţinut examenul de bacalaureat. La vârsta de 36 de ani, Pavel a reuşit să termine liceul, însă proba de matematică de la BAC i-a pus mari probleme, câteva sesiuni la rând. De la nota 1, punct acordat din oficiu, doar pentru că a copiat subiectele de pe tablă, Pavel a evoluat până aproape de 4, mai exact la 3,85, ca în final, după a treia încercare, la 42 de ani, să reuşească să scape de funcţiile bijective şi asimptote.
Între timp, consilierul a absolvit și facultatea și un master, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Facultatea de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate, specializarea Administraţie Publică. Pavel a intrat cu media 5,71, pe un locul rezervat rromilor, plătit de la buget. Consilierul județean a atins apogeul carierei politice în aprilie 2017, când mai toate televiziunile centrale au dat imagini cu momentul în care acesta a depus jurământul, la preluarea celui de-al treilea mandat de consilier județean. Scena tragi-comică, ce a făcut înconjurul țării, e aceea în care Pavel abia reușește să citească două fraze și să pronunțe, corect, câteva cuvinte.

Înregistrarea momentului în care Pavel silabisește jurământul de credință

SURSA: gorj-domino.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here