Primarul din Târgu Jiu spune că și-ar dori ca fostul șef de partid, Ion Iordache, să candideze împotriva lui, pentru primăria municipiului. Marcel Romanescu și președintele PNL sunt într-un război deschis, de mai bine de un an, de când Iordache a preluat conducerea filialei PNL Gorj. Printre primele măsuri, după ce a ajuns șef, a fost dizolvarea organizației Târgu Jiu, condusă de Romanescu. Ulterior, primarul din Târgu Jiu a fost radiat din partid.
După decizia Biroului Politic Național al PNL, Marcel Romanescu a simțit că își poate lua revanșa și l-a provocat pe Iordache, să-l contracandideze.
”Mi-l doresc pe Îl aștept pe Ion Iordache în competiția de la Târgu-Jiu, cu o singură precizare: Târgu-Jiul nu va avea niciodată o administrație ca la Turceni. Aici, nu se impune primarul de către stăpân. Aici, primarii se aleg de cetățeni. După cum știți, este în istoria democrației românești singura situație, care se întâlnește doar la Turceni, în care primarul este stabilit de către un singur om, de către domnul Ion Iordache. A fost stabilit la început prin doamna Cilibiu, și-a dat demisia, a fost desemnat viceprimarul să preia atribuțiile, și-a dat demisia. Astăzi, conduce primăria Turceni un consilier, omul de casă al domnului Iordache”, a spus Romanescu.
”Am văzut că face tot felul de declarații, că vrea să sprijine municipiul Tg Jiu. Eu mi-l doresc într-o competiție electorală și sunt sigur că e ultima pe care o mai poate avea în viața dumnealui politică”, a mai spus Romanescu.
Acasă De ultim moment Romanescu: ”Mi-l doresc pe Iordache contracandidat și sunt sigur că e ultima...