Romanescu: „Stația de sortare a gunoiului nu va fi amplasată la Ciocârlău”

0
304

Primarul din Târgu Jiu spune că stația de sortare a gunoiului, care a creat un război mediatic, nu va fi construită pe strada Ciocârlău. Informația că în zonă va fi creat un punct în care să ajungă deșeuri i-a revoltat pe locuitorii din cartier. Într-o postare pe pagina de socializare, primarul Marcel Romanescu spune că în respectivul punct de va construi un parc fotovoltaic. Nu se va renunța nici la crearea unei stații de sortare a gunoiului, însă aceasta va fi amplasată într-o zonă cât mai îndepărtată de locuințe.
„Stația de sortare a gunoiului nu va fi amplasată la Ciocârlău.
În urma discuțiilor cu cetățenii, am luat hotărârea de a găsi o altă zonă pentru acest obiectiv. Aici se va construi un parc fotovoltaic pentru alimentarea rețelei de iluminat public a municipiului Târgu Jiu.
De altfel, acesta a și fost motivul pentru care propunerea a fost pe transparență: ca oamenii să-și poată exprima opinia. Stația respectivă este necesară și impusă de legislație. Purtăm discuții și cu autoritățile județene în acest sens, urmând a se stabili un amplasament cât mai îndepărtat de zonele locuite”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here