România, cel mai mare număr de tineri fără joburi și fără să urmeze studii

0
317

România are, conform statisticilor, cea mai mare rată a tinerilor care nu au un loc de muncă, dar nici nu urmează studii. 11,7% dintre tinerii de 15-29 ani din Uniunea Europeană nu erau ocupaţi, în educaţie sau formare, în anul 2022. În rândul statelor member, această proporţie variază de la 4,2% în Ţările de Jos şi până la 19,8% în România, arată datele publicate vineri de Eurostat, citate de Agerpres.
Aceste date arată că, în 2022, o treime dintre statele membre erau sub ţinta propusă pentru anul 2030, respectiv o proporţie a NEETs de 9%. Anul trecut, 13,1% dintre tinerele cu vârsta între 15 şi 29 de ani din UE erau în această situație, în timp ce în rândul tinerilor, proporţia era de 10,5%.
Cea mai mare proporţie de NEETs în rândul tinerilor se înregistra în Italia (17,7%), iar în rândul tinerelor se înregistra în România (25,4%).
Dacă la nivelul UE, proporţia tinerilor care nici nu învaţă şi nici nu lucrează a scăzut cu 1,4 procente în 2022 comparativ cu 2021, există două state membre unde proporţia de NEETs a crescut: Austria (creştere de 0,9 puncte procentuale) şi România (creştere de 0,5 puncte procentuale).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here