Roșia Montană, inclusă în patrimoniul UNESCO. Ce se întâmplă cu Ansamblul Brâncuși?

0
354

Roșia Montană a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Decizia a fost dată azi, e Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marți, înscrierea sitului în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol. ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor) a recomandat „să fie întreruptă cât mai rapid autorizația pentru exploatare minieră”. „Înscrierea în Patrimoniul mondial în pericol reprezintă o oportunitate de a alerta comunitatea internațională în privința siturilor în pericol”, a subliniat raportorul ICOMOS.

Compania canadiană „Gabriel Resources” a obţinut o licenţă de explorare, pentru proiectul minei de aur de la Roşia Montană, în 1999, în care compania canadiană deţine o participaţie de 80,69%, iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%. Au urmat proteste în stradă, iar compania canadiană a anunţat că dă în judecată România, la un tribunal al Băncii Mondiale, susținând că a înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari, pntru că Guvernul român nu a aprobat exploatarea în zonă. Cu câteva săptămâni înainte de decizia Comitetului UNESCO, în presă a apărut informația că Guvernul Cîțu a pledat pentru retragerea dosarului Roșia Montană, de pe lista scurtă.

Pe lista Comitetului se află și Ansamblul Monumental Calea Eroilor, care a mai fost respins și pentru care autoritățile române ar fi trebuit să refacă dosarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here