Școlile din Târgu Jiu rămân în online. Scenariul verde este, de fapt, galben

0
584

Situația învățământului din județul Gorj nu este clară, până în prezent. Autoritățile județene încă așteaptă date suplimentare, de la capitală, cu privire la reluarea cursurilor. Pentru că plafonul ratei de infectare cu Covid este diferit în cazul școlilor, față de restul domeniilor, 25 de localități din județ, inclusiv municipiul Târgu Jiu, vor avea cursurile online, începând de luni. Dacă, în mod oficial, Gorjul se află în scenariul verde, cu o incidență sub 1,5 la mia de locuitori, în cazul școlilor, scenariul verde se oprește la 1 la mie. Deorece în Târgu Jiu sunt raportate, în prezent, 1,3 cazuri la mia de locuitori, municipiul este încadrat în planul galben pentru școli. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că i se pare incorectă măsura impusă pentru învățământ. „Sunt puțin dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat la nivel național, pentru că s-a tratat puțin diferit. Astăzi suntem pe cod verde, pe raportările pe care le primim, zilnic, de la Direcția de Sănătate Publică și pe acel cod verde intră restaurantele și alte activități. Din păcate, la momentul la care s-a emis ordinul celor doi miniștri, al Învățământului și al Sănătății, pe cod verde la unitățile de învățământ ești atunci când ești la sub 1 la mie, la rata de infectări. Mi se pare puțin anormal, să tratezi în mod diferit activitățile, având un anumit parametru și o anumită raportare. În principiu, consideram că suntem, ca municipiu, conform raportărilor DSP, pe cod verde, dar în ordinul ministrului, din păcate, suntem pe cod galben”, a declarat Marcel Romanescu.

Autoritățile încă așteaptă precizări, de la nivel central, pentru a ști cum să încadreze unitățile de învățământ, pentru tipurile de cursuri. „Ce nu se știe încă, și așteptăm să apară un ordin comun al Ministerului Educației și Sănătății, este cum se face analiza. Adică, se analizează o dată la două săptămâni, cum era înainte sau se analizează în fiecare zi și se schimbă incidența în fiecare zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu. Până la 1 caz la mia de locuitori este scenariu verde, între unu și trei este scenariu galben, iar peste 3 cazuri la mia de locuitori este scenariu roșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here