Șefii CE Oltenia încalcă regulile pentru candidatul PNL. Iordache își face campanie în carierele miniere

0
2357

Candidatul PNL la Senat, Ion Iordache, este lăsat să intre în unitățile Complexului Energetic Oltenia, ca pe propria moșie, să-și facă campanie electorală printre mineri.

Complexul Energetic Oltenia, unitate strategică a statului, a devenit scenă de campanie electorală. Managerul interimar, Daniel Burlan, pus politic în scaun de PNL, favorizează candidații partidului, pe care îi lasă să intre în unitățile companiei, deși accesul persoanelor străine este interzis, conform unei directive a directoratului. Unul dintre candidații liberali la Senat, Ion Iordache, unul dintre cei mai bogați afaceriști din Gorj, și-a făcut propagandă în fața minerilor încolonați, la Cariera Roșia. Iordache a fost buldozerist în minerit, ajungând, într-o perioadă scurtă, să facă afaceri cu statul de sute de milioane de euro, având contracte chiar și cu Complexul Oltenia.

Ionel Manțog, strategul care-i leagă pe Iordache și Burlan
Pe șeful Complexului Oltenia, Danilel Burlan, îl leagă nu doar partidul, de afaceristul Iordache, ci și strategul care a stat mereu în spatele politicianului, Ionel Manțog. Acesta a fost în culisele ALDE, în urmă cu un an, când Iordache era președinte al organizației județene de la Gorj, liderul recunoscând că Manțog se ocupă de organizarea formațiunii. Același Manțog este și cel care l-a propulsat pe Daniel Burlan, ajuns director al fostei SNLO, în perioada în care Manțog era secretar de stat în Ministerul Economiei și alături de care a fost cercetat penal, pentru contracte acordate fără licitație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here