Șeful AJF amenință cu anularea meciurilor, pe stadionul din Târgu Jiu. „Arbitrii nu vor da drumul la joc. Se pierde cu 3 – 0”

0
658

Președintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, a amenințat cu anularea meciurilor susținute de echipele de juniori, pe terenul sintetic al stadionului municipal din Târgu Jiu. Prunariu susține că a primit reclamații de la echipele din teritoriu, care acuză lipsa grupurilor sanitare și a vestiarelor, în care jucătorii să se poată echipa. Șeful de la Fotbal spune că există vestiare și băi, atât la Sala Sporturilor, cât și în stadionul municipal, la terenul principal, dar echipele de juniori, care joacă meciurile oficiale pe terenul II, sintetic, nu au primit acces la ele, deși regulamentul federației de profil obligă la asigurarea acestor facilități. Azi, Mihai Prunariu i-a convocat la o ședință pe reprezentanții cluburilor de juniori, care își dispută meciurile pe terenul fără vestiare și fără băi și le-a dat un termen limită, pentru a rezolva această problemă. În caz contrar, cei care folosesc locația respectivă, ca gazde, riscă să piardă meciurile la „masa verde”, deoarece partidele vor fi anulate. „Le-am explicat că începând cu 31 martie, observatorii și arbitrii care participă la meciuri, dacă nu sunt asigurate minim două

vestiare, adică unul pentru echipa oaspete și unul pentru arbitri, nu vor da drumul la joc, iar meciurile se vor omologa conform ROAF-ului (Regulamentului de Omologare a Activității Fotbalistice – n.r.), cu 3 – 0 pentru echipa vizitatoare. […] Vin copiii, se schimbă prin tribune, arbitrii se schimbă în mașină. Nu se poate. Trebuie să rezolvăm lucrurile astea. Și dacă nimeni nu vrea să ne ajute, până la urmă e problema cluburilor, unde vor găsi soluțiile, pentru a respecta regulamentul”, a declarat Mihai Prunariu.

Presa locală a scris despre problemele echipelor de juniori, care se schimbă „la gard” și nu au toalete, ceea ce a determinat luarea deciziei AJF. „A apărut și prin presă, că își fac nevoile pe sediul AJF-ului, pe Centrul de Copii…adică trebuie să găsim o soluție, nu putem tărăgăna la nesfârșit”, a mai afirmat președintele AJF Gorj.

Continuarea declarației directorului AJF Gorj o puteți urmări pe RadarMediaTv, la link-ul de mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here