Șeful FRF, Răzvan Burleanu, în campanie electorală la Târgu Jiu

0
475

Șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a ajuns, azi, la Târgu Jiu, unde își caută susținători, pentru viitoarele alegeri de la conducerea federației. Burleanu candidează pentru un nou mandat, iar în această perioadă desfășoară o adevărată campanie, în județele din țară, de unde provin cei care vor avea drept de vot și cu care se întâlnește. Azi, șeful FRF a avut o întâlnire cu autoritățile de la nivelul județului și responsabili din domeniul fotbalului. „Domnul Burleanu a trecut și prin județul nostru, urmează ca la FRF să aibă loc alegeri, este înr-o campanie electorală, își prezintă proiectele pentru perioada următoare și, într-adevăr, am avut o întâlnire cu dumnealui, câțiva directori din federație, domnul președinte al Consiliului Județean, primarul municipiului Târgu Jiu, președintele Asociației Județene de Fotbal. Ne-a prezentat ceea ce vrea dumnealui să facă la nivel de federație, la nivel de fotbal și încearcă să-și adune voturile pentru un nou mandat”, a confirmat prefectul Marcel Iacobescu.

Burleanu conduce FRF din 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here