Șeful Complexului Eneregtic Oltenia, Laurențiu Ciurel, are o singură șansă, pentru a scăpa de demiterea pe care i-o pregătește ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Managerul, care nu a acceptat să-și dea demisia, deși este inculpat într-un dosar, fiind acuzat că a prejudiciat compania pe care o conduce, poate apela, urgent, la jurnaliștii care au mai încercat să-l consilieze și care să-i spună să ceară public demisia în masă a membrilor Consiliului de Supraveghere (care votează propunerea de demitere), a ministrului Energiei (care i-a cerut, inițial, demisia), a premierului (care l-a numit pe ministrul Energiei) și a tuturor persoanelor care nu-l apreciază suficient pe Ciurel.
Jurnaliștii „consilieri” ai directorului inculpat al Complexlui Energetic Oltenia trebuie să facă urgent câteva ședințe cu managerul, ca să-i apere scaunul. La una din ultimele conferințe de presă, corespondenții a două televiziuni centrale s-au chinuit să-l învețe pe Ciurel cum să scape de șeful ANAF, instituție care anunța executarea silită a CEO. Directorul era aproape rugat să declare public, faptul că cere demiterea „capului” de la fisc. Acum, când mandatul acestuia atârnă de Consiliul de Supraveghere, care are pe ordinea de zi, ca punct, schimbarea lui Laurențiu Ciurel, deontoloagele să-l consilieze rapid, să-i spună să ceară demiterea ministrului și a tuturor structurilor de supraveghere a companiei, ca să nu mai aibă niciun contestatar.
Cum decurge o ședință de consiliere a directorului inculpat de la CEO, în care jurnaliștii nu doar că i-au spus lui Ciurel ce să declare, pentru binele lui, ci i-au și plâns de milă, la modul grețos, urmăriți în materialul video de mai jos. Formatoarele de opinie (?!) care s-au chinuit să-l determine pe Laurențiu Ciurel să ceară demisia celui care îl pusese într-o lumină proastă sunt corespondentele Digi24 și Antena3.
Rep. DIGI24: Știți ce nu înțeleg? De ce nu sunteți mai vehement în privința ANAF-ului.
Laurențiu Ciurel: Dacă nici eu nu sunt vehement…
Rep DIGI24 : Mai hotărât
Rep A3: – Se impune demisia…
Rep DIGI24: Adică, probabil știți ce înseamnă să apară în toată presa, că cereți demisia unui director, pentru că dv v-ați trezit cu atâtea bănci la ușă și aveți atât de suferit. Adică ieri ați spus că a fost o greșeală. ANAF-ul n-a îndreptat nimic. ANAF-ul a spus în continuare că nu e nicio greșeală și că mai mult…trimite somații
Rep A3: Și cu rea credință trimite somații pe sumele pe care le-ați achitat
L.C.: Atunci, puneți dv întrebarea la ANAF: avem o hârtie în față, e adevărat că Oltenia își achitase sumele pentru care i-ați somat?
REP A3: D-le director, vă punem dv. întrearea: ANAF-ul, nu e nimic mai sus de ANAF în această privință, da? Iese cu o comunicare, la o companie care are 19.000 de angajați și o grămadă de relații contractuale, spunând că intră în insolvență, în executare silită. Pe o situație ireală. Iar dv ziceți să analizați voi. De ce să analizăm noi? Ați avut și consecințe, probabil n-șpe mii de telefoane, probabil …
L.C.: Da, a fost un infern. Toată ziua de ieri, până aseară la 11 am fost…
Rep A3: Nu se impune în momentul de față demiterea președintelui ANAF?
L.C.: Eu nu cer public lucrul ăsta. Că am făcut niște demersuri în sensul ăsta și am scris ministrului și ministrul m-a sunat azi și am scris uite ce mi s-a întâmplat și ministrul pleacă astăzi cu acest material…păi s-a dus la o discție la ANAF, să vedem ce reacție o să aibă…
Rep A3: Dacă ați făcut, o iau altfel, ați fi făcut dv o astfel de situație, se impunea demiterea dv?
L.C.: Nu știu dacă se impunea…