Trei şefi din CEO, la un pas să fie bătuţi în carieră!

0
2761

Trei şefi de sector au mers azi noapte în cariera Roşiuţa să verifice minerii cu etilotestul. Nefiind în echipamentul de muncă, aceştia au fost la un pas să fie bătuţi de minerii din schimbul de noapte care puseseră mâna pe lopeţi, crezând că şefii sunt hoţi. „Au venit din pădure, cu pâine în mâini ca să nu fie atacaţi de câini, iar băieţii de la schimbul trei au pus mâna pe lopeţi, crezând că inginerii sunt hoţi. Erau îmbrăcaţi civili, nu au anunţat pe nimeni. Era şeful de sector, inginerul şef  şi unul de la protecţia muncii şi abia au fost recunoscuţi”, a povestit liderul sindical de la cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica.

 „Mă simt hărţuit”   

Pe de altă parte, acesta a spus că Mihail Dafinoiu, şeful EMC Motru, i-a pus gând rău, după ce Nicu Bunoaica a anunţat presa că minerilor li s-a interzis să mai facă poze şi filmuleţe la locul de muncă „Le-a zis şefilor de sector să fie cu ochii pe mine şi unde mă prind fără echipament, să mă amendeze. Să mă sancţioneze, de câte ori mă prind cu vreo problemă, să cheme protecţia muncii. Mie nu mi-e frică, eu muncesc, îmi văd de treabă, dar asta e hărţuire… Ştiu că şefii de sector sunt oameni serioşi, nu cred că se vor apuca să mă urmărească şi să mă haituiască cum vrea domnul Dafinoiu. Oamenii au venit la mine şi mi-au spus”, a mai spus Bunoaica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here