Un consilier local a cerut ordin de protecție împotriva nevestei, pe motiv că îl bate

1
824

Un consilier local din județul Brăila, care a candidat la Primăria Făurei, din partea Pro România, a obținut ordin de protecție împotriva soției, pe care o acuză că îl bătea. Instanța s-a pronunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, iar motivarea a fost publicată de publicația locală debraila.ro.

Consilierul Gabriel Grigole Mocanu a sunat la 112, în urmă cu o săptămână, reclamându-și nevasta de violențe. Cei doi au un copil de 9 ani, care a asistat la episodul de violență domestică. Instanța i-a interzis soției acuzate să se apropie de consort la o distanță mai mică de 50 de metri. „A inceput sa-l loveasca cu palmele, pumnii, cu un pahar in zona fetei, gatului, abdomenului. In urma acestor lovituri, i-au ramas leziuni. Reclamantul arata ca si in trecut s-au mai intamplat astfel de episoade pe fondul consumului de alcool de catre sotia sa, potrivit documentului publicat de debraila.ro. Alesul local își acuză soția că are un comportament agresiv, pe fondul consumului de alcool și a declarat că a plecat de acasă, de teamă.„Toate aceste probatorii denota un comportament agresiv in cadrul familiei, pe fondul consumului de alcool, comportament nejustificat si de natura a crea o permanenta stare de temere si avand aptitudinea de a duce la comiterea unor fapte de violenta sporita. (…) Astfel, instanta, cercetand probele, considera ca emiterea unui ordin de protectie impotriva intimatei reprezinta o masura necesara, proportionala cu scopul urmarit si de asemenea este o masura rezonabila prin prisma circumstantelor cauzei, in lumina probelor administrate. (…) Instanta va admite cererea privind emiterea ordinului de protectie împotriva intimatei si va obliga intimata ca, pe o durata de 3 luni de la emiterea prezentului ordin de protectie, sa pastreze o distanta de minim 50 de metri fata de victima”, se arată în motivarea instanței.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here