Un bărbat, acroșat de o mașină, condusă de o femeie de 50 de ani, a murit a doua zi, la spital. Accidentul s-a produs noaptea trecută, în comuna Turcinești. Bărbatul rănit se deplasa ca pieton, neregulamentar, spun polițiștii. O ambulanță l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu, de unde medicii l-au transferat la Craiova. Azi, pacientul a decedat. „Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Turcinesti, a acroșat un pieton care se deplasa neregulamentar pe DJ 664 Turcinesti. În urma accidentului, a rezultat rănirea acestuia, fiind ulterior transportat la Spitalul de Urgență Tg-Jiu. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Având în vedere leziunile suferite, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Craiova, unde la data de 03 iunie a.c., acesta a decedat”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Gorj.
PUBLICITATE ELECTORALA
PSD: ”Peste 6 miliarde de euro vor fi investiți pentru a...
Social-democrații pun accent pe tineri. Un viitor prosper înseamnă o generație pregătită. Sistemul de învățământ reprezintă o prioritate pentru PSD.
"Educația este prioritatea noastră! În...
De-a valma!
Prim-vicele PNL Gorj, Robert Filip, primar în Rovinari, ar fi apelat...
Primarul din Rovinari, lider PNL, este unul din clienții grupării Coldea, scrie mediafax.ro. Generalii i-ar fi cerut lui Robert Filip 750.000 de euro, ca...
Editorial
Dragă CNA, vreau să fiu vedetă. Mă ajuți?
Dragă CNA (Consiliu Național al Audiovizualului), care ești tu plătit să aperi interesul public,
Dacă eu vin cu un telefon pornit prin birourile tale, pline...
Interviu PFS
Biciclist rănit. Accident pe un bulevard din Târgu Jiu
Un biciclist a fost rănit, într-un accident petrecut în această dimineață, pe bulevardul Victoriei din Târgu Jiu. Bărbatul a fost lovit în plin și...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Au „escaladat” o mașină, ce blocase intrarea la școală
Elevii unei școli din Târgu Jiu au trecut peste o mașină, pe care au "escaladat-o", ca să poată intra în unitatea de învățământ. Autoturismul...