Un pieton acroșat de o șoferiță a murit la spital

0
583

Un bărbat, acroșat de o mașină, condusă de o femeie de 50 de ani, a murit a doua zi, la spital. Accidentul s-a produs noaptea trecută, în comuna Turcinești. Bărbatul rănit se deplasa ca pieton, neregulamentar, spun polițiștii. O ambulanță l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu, de unde medicii l-au transferat la Craiova. Azi, pacientul a decedat. „Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Turcinesti, a acroșat un pieton care se deplasa neregulamentar pe DJ 664 Turcinesti. În urma accidentului, a rezultat rănirea acestuia, fiind ulterior transportat la Spitalul de Urgență Tg-Jiu. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Având în vedere leziunile suferite, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Craiova, unde la data de 03 iunie a.c., acesta a decedat”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here