VIDEO/ Asfalt nou, crăpat și năpădit de buruieni

0
1666

Pe aleile pietonale din Rovinari, care doar ce au fost asfaltate, a crescut iarba. Primarul nega, în urmă cu o lună, că lucrările sunt de proastă calitate, cum arătau mai multe fotografii și filmulețe și susținea că stratul de bitum este chiar dublu, decât cel impus de contract. Acum, în alei au apărut crăpături și au crescut buruieni.

Aleile din Rovinari, recent modernizate, pe o sumă imensă, au fost năpădite de ierburi. Prin bitumul turnat în urmă cu o lună, au crescut buruieni și și-au făcut apariția primele crăpături, ceea ce confirmă acuzele fostului viceprimar, Laurențiu Chivu, care susținea că stratul de asfalt este, în unele zone, de nici un centimetru. La începutul lunii septembrie, între primar și fostul vice a avut loc un scandal, dus prin intermediul mass-media. „Toate bordurile și pavajul pietonal din beton (plăci din beton și pavele), care sunt în stare bună și au fost montate în anul 2015, acum vor fi scoase sau se va turna mixtură asfaltică peste ele. Valoarea totală aprobată și alocată din bugetul local este de 4.140.088 lei. Aceste lucrări sunt prioritatea rovinărenilor sau necesitatea primarului?”, a fost comentariul consilierului PNL, Laurențiu Chivu. Acum, pe trotuarele recent modernizate, a răsărit iarba.

În urmă cu o lună, când lucrările erau în toi, Laurențiu Chivu susținea că mixtura se turna direct pe pavelele montate în urmă cu patru ani și a postat chiar filmulețe, în care se observa că stratul de bitum este foarte subțire. Primarul Robert Filip a negat că lucrurile stau așa cum se vede în filmări și a susținut că stratul de asfalt, care ar trebui să fie de patru centimetri, ar avea chiar 7 centimetri, dintr-un exces de zel al constructorului, amic al edilului. Despre suspiciunile asupra calității lucrărilor de la Rovinari, Presa fară stăpâni a scris aici. Mai jos, puteți vede una dintre înregistrările făcute în urmă cu o lună, când pe aleile din oraș se turna de zor bitum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here