Firma italiană care a obținut contractul pentru executarea lucrărilor la centura municipiului Târgu Jiu a apelat la subcontractori, după jumătate de an, în care mai mult a stagnat. Utilaje din Maramureș, Vâlcea și București au apărut pe șantierul de lângă Târgu Jiu. Autoritățile au tras semnale de alarmă, în ultimele luni, mergându-se până la amenințări cu rezilierea contractului. Varianta ocolitoare a Târgu Jiului trebuia finalizată din 2016, însă primul constructor, tot italian, a reziliat contractul, la jumătatea lucrărilor, care au fost blocate până la finalul lui 2020. În urma unei noi licitații, firma Secol a obținut un contract, pentru continuarea lucrărilor. Presa fără stapâni scria aici, că suma s-a dublat, de la începutul proiectului. De câteva zile, pe șantierul centurii Târgu Jiului au apărut zeci de utilaje. Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, care a mers în mod frecvent să vadă stadiul lucrărilor, spune că monitorizează personal ce se întâmplă pe varianta ocolitoare. “Am fost într-o vizită pe drumul de centură, erau peste 40 de utilaje, erau oameni care lucrau. Mobilizarea nu e cea așteptată de noi, dar este o schimbare mult în bine. Sper ca acest ritm să continue și cei de acolo să-și facă treaba, astfel încât, la termenul contractual, lucrarea să fie finalizată, că altă variantă nu au. Mă voi duce săptămânal pe șantier, pentru a monitoriza lucrările. Noi nu suntem sat fără câini, iar acolo sunt termene contractuale, cu penalități și vă spun că nu vom avea milă, pentru că această lucrarea este esențială pentru municipiul Târgu Jiu și va trebui dusă la îndeplinire, indiferent de costuri. Cred că și-au dat seama că nu este de glumă cu noi”, a declarat prefectul Corneliu Răducan Morega
Acasă Actualitate VIDEO/ Constructorul italian a subcontractat lucrările întârziate la centura Târgu Jiului
Ce dezgroapă PFS
Milioane de euro de la stat, pentru chirii în clădirile unor...
Câțiva afaceriști din Târgu Jiu vor încasa, în următorii trei ani, peste 2 milioane de euro, ca să găzduiască funcționarii mutați din clădirea Prefecturii...
De-a valma!
Nuntași ajunși la spital cu toxiinfecție, de la petrecerea organizată la...
Petrecerea de cununie a unui cuplu din Rovinari s-a transformat într-un calvar, după ce invitații au început să se simtă rău, în mijlocul evenimentului...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...