Vor demiterea directorului „Pedichiură”, prin hotărâre de consiliu

0
640

Liberalii vor să-l demită prin hotărâre de consiliu local, pe directorul de la Patromoniu, protagonist în scandalul pedichiurii făcute la birou. Liderul organizației liberale, Dan Vâlceanu, a anunțat, într-o conferință de presă, că grupul PNL din Consiliul Municipal Târgu Jiu va depune un proiect de hotărâre, pe care-l va supune votului aleșilor locali, pentru demiterea lui Marian Rotaru. Acesta a fost acuzat că are un comportament abuziv, în direcția pe care o conduce. O fotografie cu șeful de la Patrimoniu, din Primăria Târgu Jiu, în care femeia de serviciu îi făcea pedichiura, la birou, a apărut în presă, în urmă cu două săptămâni. La câteva zile de la izbucnirea scandalului mediatic, două angajate ale acestuia au ajuns la spital, după ce li s-a făcut rău la serviciu, unde susțin că șeful le-a agresat verbal și le-a amenințat că le dă afară. Marian Rotaru a intrat în atenția comisiei de disciplină, după aceste episoade, fiind a doua cercetare a directorului de la Patrimoniu, după ce, în urmă cu un an, a fost acuzat că și-a folosit subordonații, să-i facă munci în propria gospodărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here