Vremea se înrăutățește din această noapte. Avertizare ANM

0
1004

Meteorologii au emis o informare de precipitații, intensificări ale vântului și polei, dar și o avertizare cod galben de ninsori. Ambele intră în vigoare din această seară, începând cu ora 20:00, până luni, la ora 12:00. „În intervalul menționat temporar va ploua în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp. Îndeosebi în Transilvania, precum și în centrul și nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge și se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada”, arată informarea publicată pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Codul galben, valabil în aceeași perioadă, avertizează că, la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Reprezentanții ANM anunță că, începând din noaptea de luni spre marți (6 /7 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul țării treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here