Deputatul PSD, Mihai Weber, acuză Guvernul PNL că pune în pericol populația, neluînd măsuri drastice, care să limiteze răspândirea virusului Covid, deși sistemul sanitar abia mai face față cazurilor. Liderul social-democrat susține că liberalii, aflați la guvernare, refuză să amâne alegerile parlamentare, ca să nu piardă din procentele de vot. În ultimele 24 de ore, a fost înregistrat un număr record de persoane confirmate pozitiv, la nivel național, 7.733, iar unele spitale din țară nu mai au locuri la ATI, pentru cazurile grave. Deși mai multe țări din Uniunea Europeană au impus stare de urgență, guvernul PNL de la București refuză să ia această măsură. Mihai Weber spune că refuzul liberalilor de a impune măsuri, care să protejeze cu adevărat populația, este de neînțeles. “Nu văd rostul alegerilor pe 6 decembrie, pentru că pe acest fond de infestări, într-un mod alarmant, numărul a trecut de 6 000, și acest nr este dat de nr de testări. Dacă acum am face o testare masivă, am constata că numărul persoanelor infectate este mult mai mare, practic depășește 15 – 20.000 pe zi și atunci, alegerile trebuie amânate. Vedem ce se întâmplă în spitalele din România: nu mai există paturi disponibile, secțiile ATI sunt supraaglomerate, personalul medical nu face față, este subdimensionat, se îmbolnăvesc cei din prima linie, doctorii, asistenții. Și atunci, de ce se ține cu tot dinadinsul să se organizeze în pandemie aceste alegeri, când se pot amâna, în condiții de siguranță și găsite modalități, pentru că s-a văzut că acest guvern este incompetent, au eșuat în gestionarea pandemiei. Alegerile pot fi organizate în primăvară, în vară, atunci când situația o permite”, a afirmat deptatul PSD, Mihai Weber.
Ce dezgroapă PFS
Cum salvează senatorul-baron Iordache, Complexul Oltenia. Și-a făcut firme concurente CEO,...
Senatorul PNL Ion Iordache, baron local în Gorj, care în campania electorală era plimbat prin carierele Complexului Oltenia, unde promitea minerilor salvarea companiei, și-a...
De-a valma!
VIDEO/ Candidatul cu un imperiu, făcut din afaceri cu statul. Milioane...
Ion Iordache, „băiatul deștept” de la Turceni, care în câțiva ani a ajuns, din buldozerist, unul dintre cei mai bogați afaceriști din Gorj, ne...
Editorial
Au vrut să mă ascundă, în campania asta, că n-au putut să mă cumpere....
În campania asta au vrut să cumpere tot, ca să nu se spună lucruri ce i-ar putea afecta pe candidații puterii. Liberalii au folosit...
Interviu PFS
VIDEO/ Primarul PNL, către senatorul care l-a atacat la “ouțe”: “Mesajele...
Primarul liberal al municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a reacționat, azi, după ce senatorul Ion Iordache, înscris în PNL chiar înaintea campaniei electorale, l-a...
Reportaj PFS
Copiii nu sunt de vânzare! Protest împotriva unei adopții cu forța
Un reportaj TELE3, despre solidaritatea unei comunități, care a protestat la Baia de Aramă, împotriva modului în care Sorina, o fetiță de opt ani,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Falsul din declarația de avere a primarului. Ping-pong cu 43.000 de...
Primarul municipiului Motru a mințit în declarația de avere. Cosmin Morega a trecut că a primit donație un bolid de lux, pe care îl...
Un zâmbet, o floare
Mască de față, făcută din pampers
Un târgujian, care a vrut să respecte regulile de protecție, impuse de pandemie, a ieșit pe stradă cu un pampers, pe post de mască....