Zidul de sprijin al stației de apă de la Tg Jiu, în pericol. Bani din fondul de urgență, pentru consolidarea Dealului Târgului

0
334

Zidul de sprijin din zona bazinelor de apă, de pe Dealul Târgului, afectat de cutremure și de alunecări de teren, va fi consolidat cu bani din fonful de urgență, aflat la dispoziția Guvernului. Executivul a alocat, în ultima ședință, 20 de milioane de lei, municipiului Târgu Jiu, pentru reparații la obiectivele afectate de seisme, printre acestea fiind inclusă și zona bazinelor de apă. Primele evaluări făcute după cele două cutremure, de peste cinci grade, au arătat că se impun intervenții rapide, fiind afectat inclusiv drumul de acces către acestea. “În circumstanțele actuale, după cutremure, am considerat că aceste fenomene pot fi accentuate și în această idee am solicitat de urgență sume din fondul de rezervă, pentru a reduce la zero riscul de producere a unor avarii la stația de apă. Este un obiectiv strategic la nivelul municipiului. Este vorba de consolidarea zidului de sprijin, cu toate măsurile aferente, drenuri, supraînălțarea acestuia, precum și refacerea drumului de acces, acolo unde s-au produs rupturi. La bazine, încă nu avem avarii, doar la zidul de sprijin au fost consemnate fisuri, din cauza alunecărilor de teren”, a declarat Raul Chiriac, directorul tehnic din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
35 de milioane de lei au fost alocate municipiului Târgu Jiu, de Guvernul României, în ultimele două săptămâni. Prima tranșă a fost de 15 milioane de lei, iar cea de a doua, aprobată miercuri, este de 20 de milioane de lei. O parte din sumă va fi folosită pentru lucrări la Dealul Târgului, în zona bazinelor de apă, iar o alta va fi folosită pentru reabilitarea acoperișului Primăriei Târgu Jiu. 12,5 milioane de lei au fost alocate pentru reparații la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, unde cutremurele au afectat corpul vechi, amfiteatrul și cancelaria. Reparații se vor face și la Grădinița nr.13, „Vis de Copil” și la Palatul Copiilor, unde activitatea a fost suspendată, până la concluziile finale ale experților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here