„Nu mă interesează Cârciumaru. Pot să-i ia și casa și mașina”

0
1462

Consilierul ALDE, Eduard Lădaru, crede că dosarul dintre Pandurii și Consiliul Local Târgu Jiu poate fi casat și trimis spre rejudecare. Politicianul spune că cele două instanțe care au judecat cazul nu au luat în discuție excepțiile ridicate de instituția administrativă și că termenul în care clubul putea introduce acțiunea s-a prescris. 

Consilierii locali se întrunesc, marți, în ședință extraordinară, pentru a vota alocarea cauțiunii, cu care să oprească executarea silită a conturilor, după ce Clubul Pandurii a câștigat în instanță 28 miliarde lei vechi, de la Consiliul Local Târgu Jiu. Eduard Lădarul (ALDE) susține că instituția trebuie să achite cauțiunea pentru a împiedica blocarea conturilor, deoarece, odată transferate cele 2,8 de milioane de lei către Pandurii, banii nu ar mai putea fi recuperați, nici în cazul unui câștig în instanță, deoarece sumele ar intra în găurile entității sportive, aflate în insolvență. „Riscul este următorul: o punere în executare, retrag banii din conturile municipiului Târgu Jiu și va fi executată silit unitatea administrativ-teritorială Tg Jiu. Or, sigur că se poate face, ulterior, întoarcerea executării, în cazul în care câștigăm recursul la Înalta Curte, numai că nu ai de unde recupera banii, clubul fiind în insolvență. De aceea trebuie făcută această solicitare de suspendare a executării silite, pentru a opri executarea silită”, spune Eduard Lădaru.

„Dosarul nu se va finaliza foarte curând”

Consilierul ALDE se arată convins de faptul că instanța supremă va da câștig de cauză asociaților care au fost obligați să achite sume către Clubul Pandurii, banii fiind considerați cotizații pe care nu le-au plătit în ultimii ani. „Nu sunt de acord cu aberații, de genul că o să recuperăm pe urmă banii de la Cârciumaru sau de nu mai știu unde. Nu mă interesează Florin Cârciumaru. Pot să-i ia și casa și mașina și orice doresc. Pe mine mă interesează ca municipiul Tg Jiu să nu piardă banii în acest moment și trebuie plătită doar o cauțiune de 163 milioane lei vechi. Trebuie să avem câștig de cauză la acest recurs, cel puțin prin prisma faptului că nici Curtea de Apel Craiova nu s-a pronunțat pe excepțiile ridicate de Consiliul Local și mă refer la excepția lipsei calității pasive a CL și la excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru că au trecut mai mult de 3 ani, de când Clubul Pandurii putea solicita aceste sume. Nici instanța de fond, de la Tg Jiu, nu s-a pronunțat pe aceste excepții. Și cel puțin va fi o sentință la Înalta Curte, de casare cu trimitere la rejudecare. Oricum, dosarul nu se va finaliza foarte curând”, a mai spus Lădaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here