A pus insecticid în mâncare. Șase persoane, la spital. Doi sunt bebeluși

0
1260

Șase persoane, membri ai unei familii, au ajuns la spital, după ce au mâncat ciorbă preparată cu insecticid. Trei adulți și trei copii, dintre care doi bebeluși, cu vârste de până la un an, au mers, marți, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu, după ce și-au dat seama că au consumat pesticid. Bunica în vârstă de 63 de ani folosise, ca ingredient, Mospilan, o substanță care este utilizată pentru omorârea dăunătorilor. Femeia a confundat recipientul în care era ținută soluția, crezând că este un bidon cu apă și a turnat în ciorba pe care o prepara. Gospodina și cele două nurori au realizat ce s-a întâmplat, abia după ce apucaseră să servească masa. Cele trei femei au mers de urgență la spital, împreună cu un copil de 7 ani și doi bebeluși, de 10, respectiv 8 luni.
Din fericire, starea lor a fost una stabilă, scăpând doar cu o sperietură foarte puternică. După efectuarea analizelor, toți membrii familiei au plecat acasă, refuzând internarea. Cantitatea de pesticid înghițită nu le-a pus viața în pericol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here