Accident în lanț, la Scoarța. Trei mașini avariate și o femeie dusă la spital

0
1140

Un accident în lanț s-a produs în comuna Scoarța. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul produs de o șoferiță de 26 de ani. În urma ciocnirii în lanț, o femeie de 50 de ani a fost transportată la spital. „La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că, o tânără de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Copăcioasa, din direcția Bengești Ciocadia – Târgu-Jiu, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care la rândul său a fost proiectat într-un alt autoturism ce se deplasa în aceeași direcție de mers. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a unei femei, de 50 de ani, pasageră în autoturismul condus de tânăra de 26 de ani, fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here