Asfalt turnat de mântuială în campanie, năpădit de iarbă. „Primarul PSD a împrăștiat asfalt chiar vinerea, înainte de vot”

0
2209

Banii publici au fost aruncați de primarul din Plopșoru, pe lucrări de mântuială. În campania electorală de acum două luni, edilul PSD, Grigorie Petre, a început lucrări la drumurile din comună, lânga care se poza, ca să câștige capital electoral. Deși conduce comuna de aproape 20 de ani, primarul PSD nu a reușit să asfalteze drumurile din localitate, iar acum, când s-a grăbit să toarne un strat de bitum, în ajunul alegerilor locale, lucrările dau cu eroare. Prin asfaltul proaspăt turnat, au ieșit buruieni, ceea ce arată că stratul întins în campanie este de o calitate îndoielnică, ce ar trebui să-i facă pe oamenii legii să facă o vizită la Plopșoru. Imagini cu iarba crescută din asfalt au fost postate dE Radu Miruță, canditatul USR – PLUS, la Camera Deputaților, care a criticat, într-o postare pe pagina de Facebook, lipsa de responsabilitate în cheltuirea banilor publici.

„La Plopsoru, speriat ca, daca nu câștiga, se inmultesc dosarele, primarul PSD a imprastiat asfalt chiar vinerea, inainte de vot. Pus in bataie de joc, dar pe bani multi, la scurt timp, a crescut iarba prin el. Romania nu se va putea face bine doar batandu-ne joc de banii publici, intorsi in buzunarele politicienilor. O Romanie fara hotie este calea spre a incepe sa curatam rana acestui sistem profund corupt”, a fost mesajul lui Radu Miruță, unul dintre politicienii vocali, care în ultimii ani a evidențiat multe din ilegalitățile din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here