Ce transmite CEO, despre închiderea producției pe cărbune, după protestul de azi al angajaților

0
483

În urma protestului spontan de astăzi, din fața Complexului Energetic Oltenia (CEO), la care au participat peste 100 de angajați, compania a emis un comunicat, prin care precizează că s-a solicitat Comisiei Europene decalarea termenului de închidere a unităților pe cărbune, până în 2029. Reprezentanții producătorului de energie spun că solicitarea prevede menținerea în funcțiune a cinci exploatări miniere, a trei grupuri energetice și alte două în rezervă de capacitate. ”Ministerul Energiei, în septembrie 2025, pe baza unui studiu de adecvanță realizat de un consultant independent la cererea Transelectrica SA, precum și cu contribuția Complexului Energetic Oltenia, a transmis, Comisiei Europene în marja renegocierii cu SG Recover a PNRR propunerea de necesitate și oportunitate a menținerii în funcțiune, în regim comercial, a trei grupuri energetice, precum și păstrarea altor două grupuri în rezervă tehnică, pentru a garanta siguranța sistemului energetic în perioadele de vârf de consum sau în situații neprevăzute. În paralel, planul de restructurare actualizat a fost transmis către Direcția Competitivitate din cadrul Comisiei Europene și prevede decalarea termenelor de închidere a unităților pe cărbune până la finalul anului 2029. Potrivit propunerilor înaintate, la nivelul Complexului Energetic Oltenia vor continua să funcționeze cinci exploatări miniere, în concordanță cu necesarul alimentării capacităților de producție a energiei electrice pe bază de lignit (inclusiv pentru Electrocentrale Craiova)”, se arată în comunicatul emis de CEO.

Comunicatul îl citează și pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care spune că centralele pe cărbune vor fi menținute, până când vor fi puse în funcțiune investițiile alternative. ”La data de 1 ianuarie 2021, România avea 4.920 MW instalați în centrale pe cărbune. La 31 decembrie 2021, au fost retrași definitiv din exploatare 1.695 MW, iar în anul 2023 – încă 330 MW (jumătate din ținta T115 care presupunea închiderea a 660 MW). Prin Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în anul 2021, România s-a angajat să retragă definitiv din exploatare 1.425 MW până la data de 1 ianuarie 2026, la care se adaugă 330 MW neînchiși din T115, în total 1.755 MW, respectiv de la Complexul Energetic Oltenia – 1.305 MW; Electrocentrale Craiova – 300 MW; CET Govora – 100 MW și UAT Iași – 50 MW”, se arată în comunicatul emis de compania de la Târgu Jiu.

Minerii și energeticienii care au pichetat azi sediul CEO au acuzat lipsa de transparență in ceea ce priveste discuțiile cu Comisia Europeana și stadiul negocierilor pentru prelungirea planului de închidere a grupurilor pe cărbune, care prevede finalul lui 2025, pentru oprirea termocentralelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here