Echipele de intervenție, chemate să acorde ajutor unei bătrâne din Târgu Jiu, au spart ușa altui apartament. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj, o femeie de 84 de ani a solicitat ajutor medical, în noaptea de duminică spre luni, însă echipajul de ambulanță a cerut și el ajutor, după ce a constatat că nu răspunde nimeni la ușă. La adresa indicată au ajuns polițiștii și pompierii, care au forțat ușa, însă în interior nu a fost găsită nicio persoană. Ulterior, s-a stabilit că adresa era greșită. ”La data de 6 octombrie 2025, în jurul orei 03:18, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a primit o solicitare prin apel 112, de la o femeie, de 84 de ani, din Târgu Jiu, care a solicitat asistență medicală. Întrucât la adresa indicată de femeie nu a răspuns nimeni, în jurul orei 04:00, personalul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj a solicitat sprijin structurilor de poliție și pompieri, cei din urmă procedând la forțarea ușii de acces în imobil, în interior nefiind găsită nicio persoană. În urma evenimentului, s-a constatat faptul că femeia de 84 de ani ar fi indicat o adresă greșită, aceasta locuind pe o altă stradă, fiind ulterior identificată si asigurându-i-se îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.
Poliția a transmis clarificări, marți dimineața, după ce, în mediul online, au apărut informații potrivit cărora proprietarul ar fi reclamat ulterior lipsa unor bunuri. ”Menționăm faptul că proprietarul imobilului a cărei ușă a fost forțată nu a depus nicio sesizare cu privire la lipsa unor obiecte din locuință”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.

















