Europarlamentar oltean, poziție importantă în negocierile pentru postul vizat de Kovesi

0
600

Un europarlamentar din Oltenia este unul dintre decidenții, în procedura de numire a procurorului-șef al Parchetului European, la care candidează fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi. Europarlamentarul PNL, Marian Jean Marinescu, a fost desemnat să reprezintă PPE, în Conferința președinților, ce a avut loc azi și care a decis echipa de negociatori a Parlamentului European. Cei trei membri desemnați vor participa la negocierile cu Consiliul Europei, în urma cărora va fi desemnat procurorul-șef. Marinescu a reușit să impună varianta de listă, propunerea europarlamentarului din Craiova fiind votată. ”Sunt bucuros să anunț că propunerea mea a fost acceptată de Conferința președinților. Echipa de negociere cu Consiliul pentru poziția de procuror șef al Parchetului European va fi formată din trei persoane: Claude Moraes (S&D, Marea Britanie), președintele comisiei LIBE;
Ingeborg GRÄSSLE (PPE, Germania), președinta comisiei CONT; Judith SARGENTINI (Verzi, Olanda), vicepreședinta comisiei LIBE”, a anunțat eurodeputatul, după ședință.

Echipa stabilită azi va negocia cu echipa, formată tot din trei membri, a Consiliului Europei, pentru desemnarea viitorului șef al Parchetului European. Lupta este una strânsă, între procurorul român, Laura Codruța Kovesi, care a obținut cele mai multe voturi, în cele două comisii ale Parlamentului European și reprezentantul francez, Jean Francois Bohnert, care a obținut votul Consiliului Europei, unde reprezentanții Guvernului României au votat pentru francez.

„Voi susține interesele României și o voi sprijini pe dna Kövesi”

În timpul numărării voturilor de la Comisia LIBE, europarlamentarul PSD, Maria Grappini, a fost corectată de o deputată din Olanda, care a observat cum românca a „furat” din voturi, în defavoarea lui Kovesi. Lupta dintre cei doi candidați, român și francez, este acum strânsă. Parlamentarii opoziției au anunțat că o vor susține pe fosta șefă DA, pentru postul de procuror-șef european. „Consilul are o listă de priorități, cu reprezentantul Franței pe primul loc și doamna Kövesi pe locul doi. Parlamentul European are o altă listă, potrivit voturilor din LIBE și CONT, în care doamna Kovesi este pe primul loc, iar candidatul Franței pe locul doi. Cei care vor reprezenta Parlamentul European în aceste negocieri nu au voie să devieze de la poziția dată prin vot de comisiile LIBE și CONT. Din partea Consiliului vor fi prezenți la negocieri reprezentanții Finlandei, Croației și Portugaliei, următoarele președinții ale Consiliului, care nu au candidați pentru Procurorul European.
În ce privește candidații, așa cum am făcut-o și în cadrul voturilor din LIBE și CONT, în calitate de eurodeputat român din Partidul Naţional Liberal și vicepreședinte al PPE, voi susține interesele României și
o voi sprijini pe dna Kövesi„, a comunicat public eurodeputatul Marian Jean Marinescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here