Instanța a decis dizolvarea Clubului Viitorul Pandurii, controlat de afaceristul Nicolae Sarcină

0
249

Clubul de fotbal Viitorul Pandurii, controlat de afaceristul târgujian Nicolae Sarcină, a fost dizolvat. Hotărârea a fost dată marți, 15 octombrie, de Tribunalul Gorj. Asociația pe care funcționa echipa de fotbal acumulase datorii foarte mari, iar jucătorii avea salarii neîncasate pe mai multe luni. De altfel, fotbaliștii au protestat în mai multe rânduri și chiar au refuzat să se prezinte la meciurile oficiale. Echipa se afla pe ultimul loc în Liga a II-a.

Patronul din umbră, Nicolae Sarcină, a adus echipa din Hunedoara, la Târgu Jiu și i-a schimbat numele, din ACS Șirineasa, în Energeticienul, apoi în Viitorul Pandurii Târgu Jiu, fiind acuzat de metode neortodoxe de a-și promova clubul, a cărui denumire semăna cu fostul Club Lignitul Pandurii Târgu Jiu, al sindicatelor miniere din CEO, care evoluase în cupele europene. Fostul președinte al Pandurilor, Marin Condescu, a acuzat chiar complicități din partea FRF, care a aprobat schimbarea denumirii.

Soluția instanței

”Admite cererile formulate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj şi de administratorul judiciar FORINSOLV SPRL privind deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva debitoarei Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Targu Jiu. În baza art. 143 alin. 1 şi art. 145 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva debitoarei.

În temeiul art. 145 al. 2 din L. 85/2014, dizolvă debitoarea Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Targu Jiu. Ridică dreptul de administrare al debitoarei Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Targu Jiu. În temeiul art. 145 alin. 2 lit. b din L. 85/2014, desemnează lichidator judiciar provizoriu FORINSOLV SPRL cu o retribuţie lunară de 3000 lei exclusiv TVA, care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 64 din Legea nr. 85/2014 şi orice atribuţii prevăzute de lege sau care vor fi stabilite de judecătorul sindic în interesul procedurii. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 12.04.2024. Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment către toţi creditorii, debitoare, O.R.C. în vederea efectuării menţiunii, precum şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie şi în B.P.I. a acestei notificări.

Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creditorilor, la data de 02.12.2024. Stabileşte termenul de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor, la data de 06.01.2025. Fixează termen pentru depunerea contestaţiilor 7 zile de la publicarea în B.P.I. a tabelului suplimentar al creanţelor. Stabileşte termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi întocmire a tabelului definitiv consolidat, la data de 04.02.2025. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI. Conform art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, stabileşte termen administrativ pentru verificarea stadiului procedurii la 04.02.2025. Executorie. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 15.10.2024, la Tribunalul Gorj

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here