Minerii, masă de manevră: “Sunt siluiți să demonstreze că au votat”

0
268
Angajații Complexului Energetic Oltenia sunt din nou folosiți ca masă de manevră. Șefii susținuți politic i-au pus la dispoziția partidului care încearcă să controleze votul. Mesajele ajunse la presă, în ultima parte a campaniei, au fost făcute publice de unul dintre candidați, Radu Miruță, care acuză că a fost pregătit un turism electoral, cu minerii care schimbă tura după prânz și care urmează să fie duși la vot, obligatoriu, la secții stabilite dinainte, unde să voteze pe liste speciale, astfel încât să poată fi verificați, ceea ce constituie o infracțiune.
“Oameni din zona Rovinari-Bilteni imi spun ca celor din cariera Pinoasa le-a fost ordonat ca maine, intre schimburile de tura, intre orele 13-15, sa mearga incolonat, dusi cu masinile care ii duc/aduc in mod normal de acasa la serviciu, la vot la comanda in sectia de la Timiseni (Farcasesti)”, a anunțat Miruță, care spune că directorul Carierei Pinoasa este membru al unui partid, acuzat de imixtiuni în Complexul Oltenia.
Liderul USR spune că va merge să voteze în zona în care minerii ar urma să fie transportați pentru vot. “In cercurile hotilor de buzunare, “Hai la treaba” era consemnul plecarii in actiune, la furat…faceau planul intr-o carciuma de gara si apoi se imbarbatau, “gata, hai la treaba acum”. Pentru ca oameni de buna credinta mi-au transmis aceste informatii, cum ca sunt siluiti sa demonstreze ca au votat, ca sunt dusi cu arcanul direct de la iesirea din tura, sa nu cumva sa scape vreunul, ma gandesc serios ca maine, sa votez si eu in respectiva sectie de la Timiseni, intre acele ore, sa previn hotia in forma ei primara”, a anunțat Radu Miruță.
Votul minerilor pe liste suplimentare nu este justificat, dat fiind faptul că secțiile sunt deschise până seara, iar mijloacele de transport contractate de companie îi duc în localitățile de domiciliu, unde au suficient timp să meargă la urne.
Inspectoratul Județean de Poliție Gorj s-a arătat depășit, la alegeri, de mecanismele puse în funcțiune de partide, însă fraudele au fost scoase la iveală de DNA, care a demonstrat cum votanți din Gorj, dar și din alte două județe din țară au fost cărați la secții, s-au falsificat semnături și s-a votat chiar de mai multe ori. Președinți și membri ai unor secții de votare au fost condamnați, alături de fostul lider Liviu Dragnea, pentru fraudarea referendumului din 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here