Oficial: CE Oltenia, pierdere contabilă de 200 milioane euro, în 2025

0
357

Complexul Energetic Oltenia a raportat pierderi de peste un miliard de lei, adică 200 milioane de euro, pentru anul 2025. Suma este confirmată într-un comunicat emis de Guvernul României, marți, după aprobarea memorandumului privind tichetele de masă pentru angajații companiei de la Târgu Jiu. Datele transmise executivului, de conducerea societății, în cadrul documentației de susținere a proiectului de exceptare de la legea privind măsurile fiscal-bugetare, arată că cele mai mari cheltuieli au fost cu achiziția certificatelor de carbon. ”Această societate a încheiat exercițiul financiar 2025 cu o pierdere contabilă în cuantum de peste un miliard de lei, în condițiile în care cheltuielile cu certificatele de CO2 la nivelul anului 2025 au fost în cuantum de peste două miliarde de lei, reprezentând 45% din cheltuielile totale ale societății și în contextul în care diferența de grant în sumă de 425,8 milioane lei, prevăzută în Decizia Comisiei Europene privind ajutorul de stat, nu a fost acordată în anul 2025 de către statul român”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În același comunicat, se transmite că CEO a transmis Ministerului Energiei, un plan de măsuri de eficientizare, reorganizare și disponibilizare, care ar aduce companiei economii de circa 440 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here