Prefectul Florescu: „Domnul Romanescu aruncă petarde în spațiul public”

0
641

Fostul purtător de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu, pe care partidul l-a pus prefect și pe care actualii lideri îl preferă pentru o candidatură la Primăria Târgu Jiu, se consideră un candidat incomod. Acesta i-a trimis prima săgeată primarului în funcție, care a declarat că Florescu ar ieși umilit dintr-o campanie electorală.

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, cel pe care liderii PSD Gorj îl pregătesc pentru o candidatură la Primăria Târgu Jiu, a răspuns, azi, pentru prima dată, atacurilor pe această temă. Florescu a aruncat o săgeată către primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, cel care afirmase că prefectul ar ieși pe ușa din spate, în cazul unei competiții electorale. Ciprian Florescu susține că nu și-a anunțat intenția de a candida, deși liderii politici l-au inclus în cele două sondaje, pe care susțin că le-au efectuat, la Târgu Jiu, pentru desemnarea viitorului candidat la municipalitate. Surse din partid susțin că actualul prefect ar fi preferat de liderii PSD Gorj, cu care se întâlnește frecvent și care ar fi comandat rezultatul așa-zisei testări a opiniei, în privința intenției la vot.

Florescu i-a transmis actualului primar PNL, Marcel Romanescu, voalat, că este un candidat de care ar trebui să se teamă. „Siguranța asta, pe care o afișează potențialii candidați, pentru o anumită funcție, pe de o parte, poate fi justificată, pe de alta, poate fi considerată ca o aroganță ieftină. Eu nu mi-am arătat sub nicio formă intenția de a candida la această funcție. Dar dacă domnul Romanescu simte nevoia să arunce patarde în spațiul public, este problema domniei sale. Dacă mă voi hotărî, voi anunța și, cu siguranță, nu ar fi un joc ușor nici pentru domnul Romanescu”, a declarat Florescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here