Prefectul îl amenință pe șeful CJ că poate plăti ”cu capul” refuzul controlului. VIDEO

0
342

”Vă garantez că acest control se va îndeplini, cu sau fără voia președintelui Consiliului Județean, Cosmin Popescu”

Prefectul de Gorj îl amenință pe președintele Consiliului Județean Gorj, că poate ”plăti cu capul”, după ce acesta a refuzat, azi, un nou control. Echipa de la Prefectură a mers la CJ, iar după discuții de o oră, a primit o adresă, prin care se comunică faptul că instituția administrativă nu acceptă un control, până la pronunțarea instanței, în procesul în care a fost contestat și s-a cerut anularea ordinului, prin care prefectul Iulian Popescu a dispus verificări la instituție.
”În condițiile în care pe rolul instantelor de contencios administratic se află înregistrată cererea de suspendare a executării ordinului nr 12/ 2024, cu termen de judecată la data de 15.02.2024….orice încercare de punere în executare a ordinuluiîn cauzănu poate fi acceptată, întrucât este de natură să aducă o gravă vătămare drepturilor subiective și interesului public legitim”, se arată în adresa Consiliului Județean, înaintată echipei de control.
După ce echipa de control s-a întors de la instituția vecină cu o simplă adresă, prefectul Iulian Popescu l-a acuzat pe șeful CJ de abuz în serviciu și l-a avertizat că poate plăti ”cu capul”, refuful de a accepta controlul dispus. Mai mult, prefectul a afirmat că verificarea se va face, chiar și fără acceptul președintelui instituției.
”Vă garantez că acest control se va îndeplini, cu sau fără voia președintelui Consiliului Județean, Cosmin Popescu”, a afirmat prefectul. Iulian Popescu l-a avertizat pe șeful Consiliului Județean că își riscă funcția. ”Avem documentația pregătită, există și sugestia echipei de control, pentru a aplica la plângerea penală pentru abuz în serviciu. Analizăm și varianta aplicării altor măsuri contravenționale, suplimentare, pentru că domnul Cosmin Popescu trebuie să știe că nerespectarea legii se plătește și financiar, dar și cu capul”, a mai declarat prefectul Popescu.
Nici răspunsul trimis de Ministerul Afacerilor Interne nu a atenuat scandalul dintre cei doi șefi de instituții, ba chiar a pus paie pe foc. Fiecare dintre cei doi a interpretat ca favorabilă pentru sine adresa venită de la MAI, însă răspunsurile sunt diferite. Adresa trimisă Consiliului Județean cuprinde si informația că ”acțiunile dispuse sunt de verificare a aplicării și respectării legii și nu de control de tutelă administrativă sau control ierarhic”.
Declarația integrală a prefectului de Gorj, aici:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here