Reîncep protestele minerilor și energeticienilor. Acțiuni în toată țara

0
719

Liderii sindicatelor care susțin Legea pensionării anticipate a minerilor și energeticienilor se întâlnesc luni, pentru a stabili calendarul viitoarelor proteste. În ultima perioadă, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a mers în unitățile Complexului Energetic Oltenia și a vorbit cu salariații. Protestele ce vor fi stabilite mâine, se vor desfășura în toată țara, acolo unde sunt salariați vizați de noua lege, pentru care Casa de Pensii a cerut Ordonanță de Urgență. „Luni, 20 septembrie 2021, mai multe sindicate din C.E.Oltenia se vor întâlni și vor avea o ședință pentru a discuta și stabili un calendar de acțiuni sindicale comune, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în această perioadă salariații din companie. Noi sperăm și ne dorim ca de data aceasta să fim toți, sau măcar cât mai mulți! Indiferent de sindicatul din care facem parte! Liderii Sindicatului Energia Rovinari respectă înțelegerea avută cu sindicatele minerilor și energeticienilor din țară, prin care am hotărât că vom stabili un calendar comun de acțiuni și proteste pentru deblocarea legii, în toate orașele unde locuiesc și muncesc mineri și energeticieni, și tocmai pentru că respectăm ce am vorbit, vom începe protestele de comun acord, la aceeași dată și la aceeași oră, pe care le vom stabili împreună cu colegii noștri din țară”, a anunțat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia.

Între timp, un alt sindicalist, Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea, a furat startul protestelor și a anunțat că sindicatul pe care îl reprezintă începe proteste, luni după amiază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here