Romanescu nu vrea să mai plătească întreținerea stadionului

0
1079

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, acuză reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, că trenează nejustificat recepționarea noului stadion și susține că nu va mai achita pentru întreținerea arenei, ce se află în administrarea CNI, pe perioada lucrărilor. Stadionul trebuia dat în folosință de doi ani.

Primarul din Târgu Jiu amenință că nu va mai achita costurile cu întreținerea stadionului, la care întârzie recepția. Lucrările la stadionul municipal au început în 2015 și ar fi trebuit finalizate deja, de doi ani. Arena, în care s-au investit 28 milioane de euro, nu este recepționată nici acum, cu toate că lucrările s-au terminat. Din cauza faptului că lucrările nu au fost recepționate, evenimente sportive importante au fost mutate în alte orașe. Supercupa României și meciurile FCSB din campionatul european, anunțate a se disputa la Târgu Jiu, au fost anulate pe noul stadion. Edilul Marcel Romanescu acuză reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (CNI) că trag de timp, fără nicio explicație. „Stadionul este finalizat. De două săptămâni, nu se mai execută lucrări. Mai sunt de remediat anumite probleme, dar poți să faci o recepție, să treci anumite termene, pentru remedierea defecțiunilor. Dar trebuie să vii, în primul rând, să constați ceea ce este la fața locului. Din birou, de la București sau de la Cluj, nu se poate face recepția”, a afirmat primarul.

„Toate cheltuielile le voi pune în seama CNI și a constructorului”

Primarul din Târgu Jiu amenință că nu va mai achita întreținerea stadionului, pe perioada iernii. Până la recepționarea lucrării și predarea către municipalitate, noul stadion se află în administrarea CNI. Anul trecut, însă, Primăria Târgu Jiu a suporatat costurile de câteva miliarde de lei vechi, cu întreținerea lui. Marcel Romanescu spune că, dacă reprezentanții CNI nu vor face recepția până la instalarea sezonului rece, Primăria Târgu Jiu nu va mai plăti pentru întreținerea costisitoare. „De data asta le gatantez, că toată întreținerea stadionului o va plăti CNI sau constructorul. Cât voi fi primar, în condițiile în care nu se face recepția, toate cheltuielile le voi pune în seama Companiei Naționale de Investiții și a constructorului. Nu știu cum o să-și împartă aceste obligații, dar nu pot să-mi asum niște cheltuieli, în condițiile în care ceilalți stau și așteaptă. Nu știu ce așteaptă. E vorba de câteva miliarde, pe perioada de iarnă, pentru că trebuie să ai asigurate condițiile, ca să nu se deterioreze lucrările executate”, spune Marcel Romanescu.

Deși trebuia să fie finalizate de acum doi ani, lucrările la stadionul din Târgu Jiu au fost prelungite, termenele de finalizare fiind depășite de numeroase ori. Cu toate acestea, premierul Viorica Dăncilă a trecut arena de la Târgu Jiu în bilanțul de la jumătatea anului 2018, la capitolul „investiții locale”. Suma stabilită inițial pentru lucrări a fost și ea suplimentată cu 4 milioane de euro, pentru amenajări exterioare, neprinse în proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here