Sentința pentru primarul din Rovinari și parteneri, acuzați de fraudă de 3 milioane euro, stabilită după Paște

0
1884

Magistrații Tribunalului București au stabilit data de 19 aprilie, pentru pronunțarea în dosarul în care primarul din Rovinari, socrul acestuia și un afacerist sunt acuzați de un prejudiciu de 3 milioane de euro, din fonduri europene.

Dosarul a fost instrumentat și trimis în instanță, de procurorii Parchetului European, care au efectuat percheziții, în luna mai a anului trecut, la domiciliile și sediile firmelor lui Robert Filip, socrului Florin Gabriel Lupu și omului de afaceri bucureștean, Constantin Mincu Pătrașcu Brâncuși. Cei trei au fost puși sub control judiciar, pe o cauțiune de 1,7 milioane euro. Tot la acea dată, anchetatorii au pus sechestru pe mai multe utilaje și imobile, în valoare de cinci milioane de euro.
Filip, Lupu și Mincu Pătrașcu au calitatea de inculpați și sunt acuzați că au falsificat documente, ca să obțină finanțări europene, în cadrul unui program ce viza dezvoltarea Deltei Dunării. În materialul probator se arată că primarul din Rovinari și socrul, cu banii aprobați în baza documentației false, incomplete sau inexacte, au cumpărat utilaje, de la firmele amicului din Ilfov, la prețuri supraevaluate, prin proceduri trucate. Utilajele, care trebuia folosite în zona Delta Dunării, unde tandemul ginere-socru a creat puncte de lucru, au fost închiriate în alte zone din țară și erau duse la sediile din proiect doar când urma să vină reprezentanții autorității de management, pentru verificări.
Despre afacerile penale, Presa fără stăpâni a scris, pe larg, aici și aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here