Trei aspiranți la șefia teatrului din Târgu Jiu

0
1425

Trei persoane s-au înscris la concursul pentru postul de director al Teatrului Dramatic din Târgu Jiu. Postul a fost scos la concurs după ce actualul manager, Cosmin Brehuță, a fost notat cu 8,95, de o comisie de evaluare. Ca să i se prelungescă mandatul, acesta ar fi trebuit să fie evaluat cu minim 9:00. Brehuță nu și-a mai depus dosarul, pentru u nou mandat, însă alți trei angajați ai teatrului s-au înscris la concurs. Unul dintre doritori este fiica fostului liberal Dorel Chirițescu, Andreea Chirițescu (foto), o actriță tânără, care nu a evoluat în prea multe piese, dar care a atras atenția în zona de social-media și și-a încercat norocul și în politică, la ultimele alegeri locale fiind pe lista de consilieri locali ai ADN.
Un alt aspirant la funcția de conducere este Sorin Pungan, regizor tehnic la teatru, cu pregătire juridică. Cel de al treilea candidat este Radu Tudosie (foto), actor și regizor, care a profesat o perioadă la Petroșani și a revenit de curând la Târgu Jiu.
La Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, intrigile s-au ținut lanț, în ultima perioadă și s-au format „bisericuțe”. Una dintre acestea s-a creat în jurul fostului manager, Marian Negrescu, iar cealaltă, în jurul actualului șef, Cosmin Brehuță. Chiar și candidații sunt „atribuiți” celor doi.
Războaiele din teatru au descurajat, in păcate, actori cu experiență, să-și depună dosarele de candidatură, pentru managementul instituției de la Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here