Fostul jucător al echipei Pandurii și maseur la CSM Târgu Jiu a făcut, azi, ultimul tur al stadionului. Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului sportiv a fost adus în locul în care și-a petrecut mare parte a vieții. Colegii, prietenii și jucătorii echipei și-au luat rămas-bun de la el, cu aplauze.
„Nea Titi”, cum îi spuneau jucătorii, dar și cunoscuții, a murit sâmbătă, în urma unui infarct. Tragedia a fost descoperită chiar de sportivi. Echipa a avut meci la Lupeni, însă omul din staff, care era nelipsit la jocurile targujienilor, fiind maseurul echipei, nu a mai ajuns la autocar, la ora stabilită și nici nu a răspuns la telefon. După întoarcerea de la Lupeni, câțiva membri ai echipei au mers la locuința sa, unde l-au găsit fără viață. Echipajul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic, constatând că decesul survenise cu mai mult timp înainte.

















