Zăcământul de grafit de la Baia de Fier, pe agenda discuțiilor de la Washington

0
237

Zăcământul de grafit de la Baia de Fier, din județul Gorj, a fost una dintre temele de pe agenda discuțiilor purtate de delegația României la Washington, în cadrul vizitei oficiale axate pe minerale critice, energie și securitate economică, a anunțat consilierul prezidențial Radu Burnete.

Într-o postare publică, după întâlniri cu oficiali ai administrației americane și ai Congresului, alături de ministrul de externe Oana Ţoiu, consilierul economic al preşedintelui Nicușor Dan, Radu Burnete, spune că România este inclusă în arhitectura strategică occidentală pentru securizarea lanțurilor de aprovizionare cu materii prime esențiale. „Uniunea Europeană importă 98% din necesarul de magneți din pământuri rare din China. Statele Unite depind de China pentru aproximativ 70% din pământurile rare procesate. Într-o lume în care comerțul a devenit instrument politic și militar, aceste cifre nu mai sunt statistici comerciale, ci vulnerabilități strategice”, a scris Burnete, explicând de ce mineralele critice au fost principala temă a vizitei.

Grafitul din Gorj, pe lista UE a materialelor critice

În acest context, Burnete a precizat că zăcământul de grafit de la Baia de Fier este unul dintre cele trei proiecte strategice selectate de Comisia Europeană în România în cadrul Critical Raw Materials Act, alături de magneziul de la Budureasa (Bihor) și cuprul de la Rovina (Hunedoara). Grafitul este o materie primă esențială pentru bateriile litiu-ion, utilizate în industria auto, stocarea de energie și apărare, domenii în care România își dezvoltă capacități industriale majore. România găzduiește deja uzinele Dacia și Ford și fabrica Prime Batteries Technology de lângă București, cu o capacitate de 2,3 GWh, care va fi extinsă la 6 Gwh. Toate aceste investiții depind de accesul sigur la grafit și alte minerale critice.

În cadrul vizitei, delegația română a discutat cu oficiali americani și cu US Geological Survey (USGS), cea mai mare agenție de cartografiere geologică din lume, pentru actualizarea hărții resurselor minerale ale României, folosind tehnologii satelitare și senzori aerieni de ultimă generație. „România și-a cartografiat resursele minerale acum zeci de ani, cu tehnologia de atunci. Nu știm suficient despre ce avem în subsol. Un parteneriat cu USGS ne-ar permite, pentru prima dată în decenii, o imagine actualizată a resurselor noastre. Fără această imagine, orice discuție despre exploatare rămâne speculativă”, a explicat consilierul prezidențial.

Obiectivul României este ca exploatarea grafitului și a altor minerale critice să fie făcută împreună cu parteneri americani și europeni, dar pe teritoriul României, inclusiv prin procesare și rafinare locală. „Nu vrem doar să scoatem resurse și să le exportăm. Vrem să le procesăm aici și să exportăm produse finite cu valoare adăugată mai mare. Toți cei care exploatează vor plăti redevențe statului român, vor angaja oameni aici și vor respecta legislația de mediu românească și europeană”, a subliniat Burnete. Vizita a avut loc într-un moment de convergență transatlantică rară, după ce SUA, UE și Japonia au anunțat un memorandum comun pentru securizarea lanțurilor de aprovizionare cu minerale critice. „America are nevoie de aliați pe care să se bazeze – aliați care pot contribui militar și care sunt gata să investească într-o economie rezilientă, neexpusă presiunilor unor puteri ostile”, a transmis Burnete.

În acest nou cadru, grafitul de la Baia de Fier devine o piesă pentru integrarea României în lanțurile de aprovizionare occidentale și pentru reducerea dependenței de China. „Mesajul pe care l-am primit la Washington a fost clar: arhitectura globală s-a schimbat. Răspunsul României este că SUA se pot baza pe noi, într-un cadru în care apartenența noastră la Uniunea Europeană rămâne esențială”, a conchis consilierul prezidențial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here