Cazul unei fetițe de patru ani, adusă în comă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Târgu Jiu și transferată în capitală, a intrat în atenția poliției. Conform personalului medical, micuța avea numeroase vânătăi pe corp, ceea ce i-a determinat să sesizeze poliția. Din cauza stării grave în care se afla copila, medicii au solicitat transferul la un spital din capitală, după ce au stabilizat-o. Mama fetiței a pus traumatismul cranian pe sea unei căzături din pat. ”Un copil în vârstă de 4 ani a fost adus în data de 8.02.2026 la UPU de către mama sa, o tânără de 20 de ani, cu domiciliul in judetul Teleorman. Copilul era în stare foarte gravă, prezenta un traumatism cranian grav. A fost stabilizată în UPU, i s-au făcut investigatii imagistice și medicii au decis transferul la Bucuresti, la Spitalul Marie Curie, unde se află în prezent. Asistentul social din UPU a anunțat la scurt timp de la sosirea pacientei Poliția, o echipă prezentandu-se la UPU”, a transmis purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Țicleanu.
Ce dezgroapă PFS
Hoteluri în loc de fabrici. Cum se risipesc banii europeni, cu...
Programul de Tranziție Justă (PTJ), prin care au fost anunțate alocări de peste 537 milioane de euro în Gorj, pentru finanțarea de investiții care...
De-a valma!
Iarnă în ajun de Paște. Viscol și zăpadă, pe drumul spre...
Vremea capricioasă face ca ajunul Paștelui să semene, mai degrabă, cu apropierea sărbătorilor de iarnă. Pe DN 67C, în zona Rânca, viscolul din noaptea...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
Comitetul pentru Organizarea UNESCO cere mutarea organizării de șantier și interzicerea...
Comitetul pentru Organizarea Unesco (COU) cere mutarea organizării de șantier a firmei care execută lucrările la centrul pietonal din Târgu Jiu și interzicerea corturilor...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...

















